La fiecare persoană în parte există anumite aspecte deranjante în mod special, însă ce îl poate enerva mai exact pe bărbatul Leu?
Aflați din rândurile următoare câteva caracteristici generale ale bărbatului din zodia Leu, ce comportament acceptă, dar și ce comportament nu acceptă, iar în plus, care sunt motivele pentru care acesta obișnuiește să se enerveze peste limită.
Caracteristici generale ale bărbatului Leu
Exact ca celelalte două zodii de foc, Berbecul și Săgetătorul, și bărbatul Leu se încadrează în tipologia celor cu un temperament coleric.
Are abilități de conducător, iar comportamentul este unul asemănător cu cel al unui rege, emanând eleganță și grandoare. Odată ce acesta se va implica într-o activitate, va aștepta întotdeauna laude și apreciere sub orice formă. Bărbatul Leu tinde să se simtă împlinit în momentul în care îi sunt recunoscute meritele și oamenii îl percep exact așa cum se percepe și el, ca un rege.
Egoul bărbatului Leu este unul destul de mare, însă datorită voinței și a iubirii, acesta reușește să nu cadă în capcanele acestei trăsături. Riscurile pe care le prezintă deseori bărbații Leu sunt legate de eventuale accidente sau șocuri.
Citeste si: Ce îl enervează pe bărbatul GEMENI. Ce îi scoate din minți pe acești nativi
Ce femei preferă bărbatul Leu
Caracteristica cea mai importantă din punctul de vedere al bărbaților Leu, este legată de provocare. Atâta timp cât aceștia simt provocarea, vor fi atrași instant, fie că este vorba despre o persoană sau o activitate. Totodată, aceștia preferă ca femeia de lângă ei să fie pe măsura imaginii pe care bărbații Leu o afișează.
Au tendința în unele momente să nu lase prea mult de la ei și să fie destul de încăpățânați, aspect ce le poate afecta relația de cuplu.Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Așa cum am menționat anterior, bărbatul Leu ține foarte mult la imaginea de sine, prin urmare, acesta își dorește să aibă lângă el o femeie pe măsura lui, să fie impecabilă.
Bărbatul Leu tinde să dorească lângă el doar o femeie care știe să îl respecte, dar să se respecte și pe ea. Prin acest aspect, Leul va observa dacă face parte dintr-un anturaj prielnic pentru amândoi, de care să fie mândri și nu opusul.
Citeste si: Ce îl enervează pe bărbatul TAUR. Ce îi scoate din minți pe acești nativi
Ce femei respinge bărbatul Leu
Printre nenumăratele aspecte care îl fac pe bărbatul Leu să se îndepărteze, se află și lipsa de bunătate, de îndepărtare a iubirii sau oricare alt aspect care l-ar putea pune pe acesta într-o lumină nu
tocmai bună. Din start, femeile care dau impresia că își umilesc bărbatul Leu în public, vor fi respinse cu totul. Nu degeaba se spune că prețuirea se face în public, iar critica în privat.Totodată, legat de imaginea de sine ține și aspectul exterior pe care îl poate afișa o femeie, aspect foarte important pentru bărbatul Leu. Acesta își dorește de la femeia de lângă el să fie îngrijită, să nu aibă părul murdar sau manichiura neîngrijită sau oricare alt aspect legat de o imagine care ar putea să i-o înrăutățească pe a lui.
Totodată, printre alegerile bărbatului Leu nu se află sub nicio formă femeile care sunt răutăcioase. Aceste tipologii de femei îl vor face pe bărbatul Leu să își piardă interesul destul de rapid, mai ales dacă acestea tind să critice persoanele din jurul lor sau să le ironizeze.
Citeste si: DESCOPERĂ: Ce îl doare cel mai tare pe un bărbat în funcție de zodie
Ce îl enervează pe bărbatul Leu
Anumite lucruri care îl pot enerva pe bărbatul Leu țin de modul în care este tratat. Niciodată nu va suporta să fie criticat, să îi subminezi autoritatea, să râzi de el, să îl înșeli sau chiar să îl tratezi ca pe o persoană inferioară ție. Aceste lucruri îl vor face extrem de nervos, iar furia acestuia nu cunoaște margini atunci când se simte atacat.
Un alt lucru care îl va enerva cu siguranță pe bărbatul Leu, ține de acțiunile tale. Dacă îi vei arăta că nu ești demnă de dragostea pe care acesta ți-o oferă, fie că vorbim despre a-ți pierde locul de muncă sau din cauza faptului că vei adopta un comportament nepotrivit. Totodată, dacă vei înceta să mai arăți în vreun fel, afecțiunea fizică pe care o arătați înainte, acesta își va schimba comportamentul și se va enerva instant.
Citeste si: Ce inseamna iubirea pentru fiecare zodie in parte