Cine este Roxana Ciuhulescu. "Am stat în Baba Novac, dar cea mai mare parte acolo am copilărit, în Dristor"

Roxana Ciuhulescu data nasterii
Roxana Ciuhulescu s-a născut dintr-o familie de sportivi

Vezi mai jos cine este Roxana Ciuhulescu.

Roxana Ciuhulescu este una dintre cele mai cunoscute vedete din România. De ani de zile, aceasta se află pe primele pagini ale ziarelor. Iată cine este Roxana Ciuhulescu și cum a devenit cunoscută publicului din România, dar și din străinătate, fiind vedeta cu cele mai lungi picioare din România, respectiv 1.20 m și o înălțime impresionantă, de 1.90. 

Roxana Isabela Ciuhulescu s-a născut la 23 noiembrie 1978 în orașul Pucioasa, iar de-a lungul timpului a fost model, contabil, impresar, actriță și prezentatoare TV.

Frumoasa vedetă mai are un frate pe nume Felix cu șase ani mai mare decât ea, după cum ea însăși mărturisea într-un interviu.

Cine este Roxana Ciuhulescu

„Sunt născută în Pucioasa şi a fost accidental. Părinţii mei au făcut baschet de performanţă şi tatăl meu era în cantonament acolo. Mama mea era cu burta la gură, s-a dus să îi facă o vizită şi mi-a venit sorocul acolo.

Deci eu am fost un pasager clandestin şi livrat acolo. Nu am copilărit acolo, adică imediat după maternitate, la câteva zile, m-au adus în Bucureşti. Am copilărit în Dristor, exact unde a fost Fabrica Miraj, pe Răcari, în mare parte. Bine, înainte am stat în Baba Novac, dar cea mai mare parte acolo am copilărit, în Dristor.

Ţin minte că într-o iarnă am pierdut cheia, că fac parte din generaţia copiilor cu cheia de gât.

Am ieşit cu fratele meu, el fiind cu şase ani mai mare decât mine, la derdeluş şi am pierdut cheia. Am căutat cheia, am stat amândoi până seara, am îngheţat amândoi şi am răcit. Îmi mai amintesc că acolo am fost prima dată la şcoală, la Şcoala Nr. 84, şi îmi era aşa de ruşine, cum adică să mă duc cu părinţii la şcoală. Ai mei m-au dus până în faţa clasei şi de acolo le-am spus că nu e OK să meargă cu mine în clasă.
Îmi era ruşine, adică mi se părea că sunt un copil mare, cum să vină cu mine… Şi când am intrat şi am văzut că toţi copiii erau cu părinţii mă simţeam atât de singură, dar noroc că părinţii mei au intuit asta şi n-au plecat, iar câteva minute mai târziu au intrat şi ei în clasă”.

Roxana Ciuhulescu data nașterii
Roxana Ciuhulescu mai are un frate și s-a născut la Pucioasa[Sursa foto: Facebook]

Roxana Ciuhulescu biografie. Vedeta și-a pierdut tatăl înainte de Revoluție

În anul 1989, Roxana Ciuhulescu și-a pierdut tatăl, un lucru care a marcat-o pentru totdeauna:

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

„’89 a fost anul care m-a marcat din două puncte de vedere, că în ianuarie a murit tatăl meu şi în decembrie a fost Revoluţia. Am fost foarte speriată, îmi era foarte frică, plus că noi, pe vremea aia, aveam un apartament în Otopeni şi mama mi-a zis: „în secunda asta facem bagajele şi plecăm.

Te duc la ţară la bunici“. Şi m-a dus la ţară la bunici şi eu am văzut, practic, la televizor ce se întâmplă în Bucureşti şi mi-a fost foarte frică pentru mama, pentru fratele meu, pentru bunicul meu care venise şi el la Bucureşti să îi ia.

Dar mai ţin minte că eram de-o şchioapă, eram în autobuz cu mama şi auzisem eu o discuţie ceva, că uite Ceauşescu ăsta ce face şi uite cât de...

şi m-a luat gura pe dinainte şi am zis în autobuz „dar cine e, domne, Ceauşescu ăsta şi de ce suferim toţi din cauza lui?“. Şi m-a luat mama şi m-a smucit imediat de mână şi mi-a zis „taci din gură, că vorbim acasă“. Cred că îi era şi frică, săraca…”, a mai dezvăluit Roxana în cadrul unui interviu pentru adevarul.ro.

Citeste si: Roxana Ciuhulescu, declaraţii neaşteptate despre fostul soţ: ”A tratat totul ca pe o joacă”

Roxana Ciuhulescu a studiat în Australia la Școala de Aviație Militară la începutul anilor 2000, apoi a studiat în România la o facultate privată. De asemenea, a studiat la Becker Aviation între 2006 și 2007 ca să devină pilot de elicopter.  A prezentat ani de zile emisiunea „Pro Motor”, fiind permanent atrasă de sport și de mașini.

Cine este soțul Roxanei Ciuhulescu

În 2017, după o căsnicie de 10 ani, Roxana Ciuhulescu a divorțat de primul soț, Mihai Ivănescu, bărbatul cu care are o fetiță pe nume Ana Cleopatra. Deși inițial s-a spus că a fost un divorț amiabil, Roxana Ciuhulescu a lăsat să se înțeleagă faptul că nu mai ține legătura cu bărbatul cu care are un copil.

Cine este Roxana Ciuhulescu
Cine este Roxana Ciuhulescu și cum a devenit cunoscută în România[Sursa foto: Facebook]

„Nu mai vorbim deloc, nici măcar de dragul fetiţei. Eu aş vrea, dar... îi dă pensia alimentară şi atât! Vorbeşte cu fetiţa când vine la şcoală, o dată pe lună, să o vadă, cinci minute în pauză", a declarat Roxana în cadrul unui interviu.

Citește și: Catinca, mesaj îngrijorător în mediul online: "Îmi faceți rău!" Ce se întâmplă cu fosta concurentă din Casa iubirii după despărțirea de Ștefan- kanald.ro

Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR- stirilekanald.ro

Roxana Ciuhulescu biografie

La scurt timp de la divorț, Roxana Ciuhulescu l-a cunoscut pe al doilea soț, Silviu Bulugioiu, fostul preşedinte al Comisiei de Off-Road din cadrul Federaţiei de Automobilism, actualmente preşedintele Clubului Off-Road Bucureşti CORB44 Adventure. Cei doi au aflat la numai câteva luni de relație că vor deveni părinți, iar Roxana a dezvăluit la momentul respectiv cât de fericită este:

Roxana Ciuhulescu sot
Roxana Ciuhulescu s-a casatorit pentru a doua oara[Sursa foto: Facebook]

„2017 a fost pentru mine un an de agonie şi extaz. Prima jumătate de an era să dau în depresie: decesul bunicii, boala, divorţul, mutarea. Dacă cineva mi-ar fi zis că 2017 se va încheia fericit pentru mine, aş fi zis că bate câmpii! Să intru în 2018 cu iubire, armonie şi logodită, ce puteam visa mai mult? Dar nu aduce anul ce aduce ceasul….Finalul anului m-a surprins îndrăgostită lulea şi – cel mai important! – iubită.…ahh, era să uit şi «umpic» gravidă. Da! – voi deveni mămică pentru a 2-a oară, iar fetiţa mea, Ana Cleopatra, va avea – în sfârşit – un frăţior.

Citeste si: Roxana Ciuhulescu a fost la ecografie! Ce a aflat de la medicul ei a lasat-o fara cuvinte!

Roxana Ciuhulescu biografie
Roxana Ciuhulescu face parte din echipa Faimoșilor la Survivor România[Sursa foto: Facebook]

Mulţumesc din suflet medicilor pentru îngrijiri şi monitorizare. Deşi eram pregătiţi pentru orice tratament care ne-ar fi ajutat să concepem acest copil, iată că, surprinzător, acest lucru s-a întâmplat natural. Ani de zile mi-am dorit şi m-am chinuit să aduc pe lume un al 2-lea copil, însă întotdeauna Dumnezeu le potriveşte când şi cu cine trebuie, nu? Nimic nu este întâmplător! Cu toţii suntem extrem de fericiţi şi ne dorim ca acest copil să se nască sănătos”, a dezvăluit Roxana pe blogul ei înainte să îl nască pe Cezar Ioan, băiețelul care le-a întregit familia.



Citește și:

Puseurile de creștere la bebeluși – ce ar trebui să știe părinții?

Cine este MELLINA (Mădălina Dumitru). ”Mi-a plăcut foarte mult copilăria pe care am trăit-o!

IMAGINI INTERZISE cardiacilor! Viviana Sposub, cu SÂNII la vedere în cel mai SEXY top! Vedeta a băgat în boală toţi bărbaţii!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Care a fost, de fapt, motivul pentru care Alexandru Ciucu a divorțat de prima soție, înainte de a o cunoaște pe Alina Sorescu: „A fost un impuls de moment”

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Ceren Karakoç, actrița care joacă rolul Nursema în serialul „O dragoste”, apariție de senzație în mediul online! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță la finalul sezonului de filmări, în compania colegilor săi!

„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a


Cookies