Ce salariu avea Andreea Marin la "Surprize, surprize!". Ce spune vedeta după 10 ani de la emisiune

Ce salariu avea Andreea Marin la
Ce salariu avea Andreea Marin la "Surprize, surprize!". Ce spune vedeta după 10 ani de la emisiune

Andreea Marin este una dintre cele mai îndrăgite vedete de la noi, iar acum, la început de an, ea şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre cele mai dificile momente din viaţa ei, dar şi despre cele mai inedite dorinţe pentru 2018.

De asemenea, ea a mărturisit că la începutul carierei sale n-a fost bine plătită în televiziune. 

”Am vrut să fiu învăţătoare, apoi medic, însă niciunul dintre visele copilăriei nu s-a transpus în realitate. Am luat-o de la zero. Cu interviuri făcute pe stradă, am învăţat totul de la început. Eram plătită cu jumătate de normă, puteam să-mi cumpăr pe lume un suc accidulată şi să plătesc taxiul de acasă şi până la muncă, dus întors, pentru că voiam să fiu elegantă. Nu aveam nimic scump, nu-mi permiteam să port nimic scump. Mi-am dorit ca toţi copiii din ţara asta să aibă un tărâm al lor. A fost invenţia mea.”, a mai mărturisit Andreea. 

 

”Am locuit în Titan, Vitan, ceva de genul ăsta. Am venit de acasă cu o maşină fără marşalier, o fată foarte frumoasă. De fiecare dată când plecam de acasă, trebuia să mă gândesc unde parcam.

Îmi luam un sacou pe lună, atât îmi permiteam, iar atunci venisem la Bucureşti. Vreau să spun că acel sacou a făcut istorie. Mi-a fost ruşine să spun că am doar unul, aveam un curaj care face totul cu sufletul. Eu n-am fost plătită bine, în ciuda aparenţelor. Eram la Surprize, eram îmbrăcată frumos, dar eram la emisiune. Atât.”, a mai spus ea.

 

Despre Adrian, iubitul ei, ea a mărturisit că în casa ei e loc pentru oricine: ”Este loc pentru oricine, este o casă primitoare. Am fost sărbători frumoase, am fost şi acolo la partenerul meu, am fost şi aici, cu sora mea, cu copiii.”, a mai spus ea.



Citește și:

Mic dejun cu avocado: 3 rețete rapide, sănătoase și savuroase

Horoscop Camelia Patrascanu: Soarele, Luna si 4 planete in Capricorn. Sfarsit de ianuarie si inceput de februarie cu mari schimbari pentru toate zodiile

IMAGINE RARĂ cu fiul Vicăi Blochina și al lui Victor Pițurcă! Edan s-a transformat într-un tânăr chipeș!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

VIDEO. Grasu XXL, ipostază rară! Artistul a izbucnit în lacrimi în fața publicului Neversea: "N-am vrut să vă emoționeze atât de tare pe toți, dar așa s-a întâmplat"

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Ștefania a fost eliminată din „Casa iubirii”! Tânăra a izbucnit în lacrimi: „În sfârșit o să fiu alături de Cosmin”

„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a


Cookies