Jean de la Craiova a vorbit despre geloziile soției sale cu privire la persoanele din jur.
Jean de la Craiova, îndrăgitul și cunoscutul artist, are o carieră de succes și este prezent de fiecare dată la evenimentele private pe care le onorează, dar și la emisiuni televizate și show-uri, acolo unde reușește mereu să facă atmosferă. Totdeauna cu zâmbetul pe buze și cu glume în orice situație din jurul lui, artistul știe foarte bine să delimiteze viața personala de cea profesională și are câteva bariere pe care și le impune.
Atunci când nu este pe scenă, artistul se implică și în viața de familie și încearcă mereu să își surprindă soția, chiar din spusele lui, astfel că nu ezită inclusiv să intre în bucătărie și să pregătească anumite feluri de mâncare pentru ea.
Mai este soția lui Jean de la Craiova geloasă pe artist?
Invitat în cadrul emisiunii Petrecem în familie, moderată de Mirela Vaida, artistul a spus că soția lui nu mai este geloasă, deoarece știe ce are la ușă, iar chiar dacă el vrea să insinueze sau se ascundă ceva, partenera de viață este singura persoană pe care nu poate să o păcălească. Este de fiecare dată atent în tot ceea ce face și unde merge și evită să se pună în fața unor situații neplăcute.
Chiar dacă uneori oferă impresia de anumite situații sau este mai petrecăreț la anumite evenimente, face acest lucru pentru a nu fi rece în fața oamenilor, dar are o barieră foarte bine pusă, de care nu trece niciodată. Viața artistică oferă posibilitatea de a cunoaște diferite persoane, însă Jean de la Craiova este mereu atent la oamenii importanți din viața lui. “Cu gelozia, a trecut chestia asta pentru că știe ce are la ușă. Chiar dacă vreau să insinuez, să mint sau să ascund, cred că este singura persoană pe care nu pot să o păcălesc. Știind că întotdeauna trebuie să fiu atent la ceea ce fac și unde merg și sunt un om cu picioarele pe pământ și cuviincios, evit. Dau eu tentații și dau impresia că… Dar familia e familie și hai să ne oprim. Avem și noi o barieră. Trebuie să fie frumos, că dacă ești rece…”, a povestit Jean de la Craiova.