Alegerea filmului sau a serialului potrivit, poate reprezenta întotdeauna o alegere dificilă. Însă știați care sunt cele mai bune filme și seriale pe care le puteți urmări în familie?
Aflați din rândurile următoare care sunt mai exact cele mai bune filme despre familie, pe care le puteți urmări de fiecare dată când vă doriți să petreceți timp prețios, alături de aceștia. În plus, descoperiți și care sunt cele mai bune seriale, pe care de asemenea, le puteți urmări alături de cei dragi.
Cele mai bune filme despre familie
Marea aventură LEGO
Filmul “Marea aventură LEGO”, face parte din categoria filmelor animate, care a fost inspirat de jucăriile populare care se află astăzi, în rândul copiilor. Acesta este un film fantastic, de comedie și animație, 3D, film distribuit de către Warner Bros.
E.T. EXTRATERESTRUL
Filmul “E.T. Extraterestrul”, face parte din categoria filmelor science-fiction, care a fost lansat în anul 1982, fiind chiar câștigător al premiului Oscar.
RALPH STRICĂ-TOT
Filmul “Ralph strică-tot”, face parte din categoria filmelor de comedie science-fiction. Acest film are în prim-plan un personaj negativ care se hotărăște să se revolte împotriva rolului său și să devină un erou. Cu toate acestea, lucrurile par să nu meargă conform planului, prin urmare, Ralph trebuie să salveze lumea de propriile sale greșeli.
Citeste si: Cine este Codruța Filip. „Ne dorim copil foarte mult”
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
JURASSIC PARK
Filmul “Jurassic Park”, face parte din categoria filmelor cu efecte special care te vor ține în suspans pe tot parcursul acțiunii.
Acesta este un film în care există o insulă îndepărtată, în care dinozaurii revin la viață, prin intermediul ADN-ului inactiv.MAGIE ÎN NEW YORK
Filmul “Magie în New Your”, face parte din categoria filmelor care au o poveste clasică care se întrepătrunde cu lumea modernă din New York-ul zilelor noastre. Această poveste devine un basm despre o prințesă care trăiește în ținutul Andalasia, dar este trimisă în inima New York-ului de o regină malefică.
Citeste si: Shakira și Gerard Pique au plecat în vacanță, înainte de scandalul custodiei
Cele mai bune seriale despre familie
The Suite Life of Zack and Cody
Serialul „The Suite Life of Zack and Cody”, face parte din categoria serialelor din lumea Disney. Acesta este un serial dedicat în special copiilor, care îi poate face totodată să fie atrași și pe cei mai mari, în timpul în care petrec timp alături de copilași. Serialul deține nenumărate pățaniile ale celor doi gemeni Zack și Cody, de zi cu zi.
Viața cu Louie
Serialul “Viața cu Louie”, face parte din categoria serialelor care se află în preferințele multor persoane, încă din anii `90. Astfel, acesta unul dintre cele mai frumoase seriale animate, urmărit atât de părinți, cât și de copii. În plus, acesta este și unul din cele mai bune seriale care se pot urmări în familie. Serialul “Viața cu Louie” a câștigat două premii Emmy și nu face altceva decât să urmărească și să prezinte viața producătorului, pe nume Louie Anderson.
Citeste si: Una dintre cele mai frumoase femei din lume divorțează. Care sunt motivele
Laboratorul lui Dexter
Serialul “Laboratorul lui Dexter”, face parte din categoria serialelor care se află în preferințele multor persoane, atunci când vine vorba despre serialele de animație. Încă din anul 1996 și până în prezent, personajele principale ale serialului, Dexter și Deedeee i-au învățat nenumărate lecții pe copii, dar și pe cei mari, care își amintesc foarte bine, fiecare aventură prin care trecea Dexter, băiețelul de șapte ani, în laboratorul său avansat care devine scena tuturor aventurilor celor doi.
Sabrina, Vrăjitoarea Adolescent ă
Serialul “Sabrina, Vrăjitoarea Adolescentă”, face parte din categoria serialelor cele mai apreciate, atunci când vine vorba despre seriale de familie. Tânăra adolescentă care se află în rolul principal, deține puteri supranaturale, prin intermediul cărora îi învață pe tineri câte ceva despre viață.