Cine a inventat micii. Descoperirea și evoluția miciilor, inventatorii care au transformat această mâncare într-o tradiție culinară!

cine a inventat micii
Cine a inventat micii. Descoperirea și evoluția miciilor, inventatorii care au transformat această mâncare într-o tradiție culinară!

Mititeii reprezintă deja un preparat special la noi în țară și preferat de nenumărate persoane. Însă știați cum au luat naștere aceștia?

Aflați din rândurile următoare cum au luat naștere mai exact mititeii, dar și când au apărut aceștia pe teritoriul românesc. În plus, descoperiți și o rețetă de mititei cu vită și porc, absolut delicioasă.

Cum au luat naștere mititeii

Cu toate că acest preparat pare că a existat dintotdeauna pe teritoriul țării noastre, se pare că adevărul este altul, iar acesta nu a ajuns decât foarte târziu în bucătăria românească. Abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, alimentul s-a regăsit în meniul românilor.

Conform istoricului Constantin Bacalbașa, din cauza faptului că nu avea mațe pentru cârnați, bucătarul a inovat un nou sortiment culinar, pe care l-a denumit „cârnați fără piele”. Persoana care ar fi definitivat numele de „mititei”, ar fi fost N. T. Orășanu, care era la acea vreme, un client fidel al localului „La Iordache”. Un aspect remarcat legat de meniul din respectivul local, ținea de faptul că era făcută o diferență clară între cârnații mici (mititei) și cârnatul mare, cu piele (patrician).

Până când și în perioada interbelică mititeii erau în vogă și foarte consumați. A fost făcută chiar și o glumă legată de aceștia, atunci când aviatorii străini, reperau orașul București datorită grătarelor aprinse care automat, scoteau în permanență fum.

Când au apărut mititeii pe teritoriul românesc

Istoricii precizează faptul că micul românesc ar fi apărut în Țările Române încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar originea lor este una turcească, acolo unde mititeii se numesc „köfte”. Acest preparat deosebit de gustos, se află și astăzi în bucătăria bulgară, sârbească și bosniacă.

Compoziția acestora, referindu-ne la tipul de carne folosit, modul în care aceștia sunt gătiți și serviți, mititeii sunt diferiți în funcție de fiecare zonă în parte. În ceea ce privește tipul de carne folosit deseori de către turci, acesta este cel de vită și oaie, în timp ce la noi în țară, rețeta micilor este preparată printr-un amestec de carne de porc cu vită sau doar cea de porc.

Povestea întreagă a felului în care și-au făcut simțită prezența aceste preparate absolut gustoase, a pornit de la cârciumarul Iordache Ionescu, care obișnuia să aibă o rețetă nemaipomenită de cârnați, însă într-o zi nu a mai avut mațe pentru aceștia, iar din cauza faptului că avea foarte mulți clienți, Iordache Ionescu a luat o bucată de carne tocată care era pregătită pentru cârnați și a pus-o pe grătar. Clienții au fost foarte mulțumiți de rezultat și așa micul a devenit „vedeta” localului său, care se află în centrul Bucureștiului.

Citeste si: Top 10 alimente care scad glicemia

Rețetă de Mititei cu vită și porc

Ingrediente

Veți avea nevoie de următoarele ingrediente: pulpă de vită (700 g), piept de porc gras (300 g), sare (20 g), o linguriță piper, o lingură cimbru, 5 boabe yenibahar, o jumătate de linguriță boabe de coriandru, o linguriță semințe de chimen, boia dulce (2 lingurițe), 7 căței de usturoi, o linguriță bicarbonat de sodiu și supa din oase de vită (300 ml).

Mod de preparare

Citește și: Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu - wowbiz.ro

Citește și: Imaginile care surprind întregul traseu al lui Vlad Băltățeanu și MOMENTUL ÎN CARE A ARUNCAT valiza în râul Olt. Avocatul Adrian Cuculis, DEZVĂLUIRE DE ULTIMĂ ORĂ: "Nu există că el nu a fost acolo și

Tot ce trebuie să faceți este să începeți prin a curăța carnea de pielițe, membrane și os (în cazul în care au), iar apoi veți tăia carnea în bucățele și o veți da prin mașina de tocat de două ori. De asemenea, și usturoiul poate să fie curățat și dat prin mașină.

Apoi următorul pas este reprezentat de zdrobirea condimentelor care sunt boabe, până când vor deveni praf și se vor adăuga la acest amestec. Așezați pasta de carne într-un mixer, pentru a se frământa. Adăugați apoi și condimentele și bicarbonatul de sodiu și frământați în continuare, ori într-un mixer, ori manual. Apoi veți începe să turnați supa de oase răcită, peste acest amestec, treptat.

În momentul în care pasta va deveni omogenă, o veți acoperi cu folia alimentară și o veți pune la frigider pentru cel puțin o zi. În momentul în care vă doriți să o preparați, scoateți carnea cu 30 de minute înainte. Vă veți unge mâinile cu ulei și veți începe să îi formați pentru a-i pune pe o tavă unsă cu ulei. Până când sunt toți gata, lăsați tava la rece, apoi îi prăjiți pe tigaie sau grătar (în funcție de preferințe). Aceștia se vor întoarce des, până când vor fi gata.

Rețeta de mititei cu vită și porc sunt gata și îi puteți servi calzi. Poftă bună!



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cea mai buna reteta de mititei pentru 1 Mai

Conflict la Casa Regală a Marii Britanii: Meghan Markle și Prințul William, la cuțite! Ce s-a aflat abia acum

Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu

Imaginile care surprind întregul traseu al lui Vlad Băltățeanu și MOMENTUL ÎN CARE A ARUNCAT valiza în râul Olt. Avocatul Adrian Cuculis, DEZVĂLUIRE DE ULTIMĂ ORĂ: "Nu există că el nu a fost acolo și nu știa. Este filmat până..."

Care a fost cauza decesului fostului parlamentar Timotei Stuparu! Acesta a fost izbit pe trecerea de pietoni de un șofer neatent

Rezumat episodul 21 „Inimă de mamă”, difuzat joi, 15 octombrie 2026, la Kanal D: Karsu se întoarce la Reha împreună cu copiii

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro