De ani buni, Bianca Drăgușanu este una dintre cele mai cunoscute femei din România. Vedeta a reușit să fie înotdeauna în atenția presei, atât prin aspectul său, cât și prin carieră sau relațiile de iubire pe care le-a avut.
Încă de când a intrat în lumea showbizului românesc, blondina a fost una dintre cele mai controversate persoane.
Cum s-a lansat Bianca Drăgușanu
În 1999, la doar 17 ani, Bianca a avut prima apariție în lumina reflectoarelor, la o emisiune de dragoste.
„Am avut o copilărie atipică și nu știu dacă mi-am trăit copilăria în adevăratul sens al cuvântului.
Ulterior, Bianca și-a început cariera de model și a fost asistentă TV, la una dintre cele mai populare emisiuni de la vremea aceea. Prin intermediul apariției sale în lumea mondenă, blondina a fost remarcată de Cătălin Botezatu.
Designerul a ajutat-o în parcursul său profesioanl, ajungând să defileze ca model internațional, pentru mai multe case de modă importante. Pentru multă vreme, subiectul principal în presa mondenă era relația dintre Botezatu și Bianca. De-a lungul timpului, Bianca a participat în mai multe emisiuni, fiind chiar și prezentatoare.Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Cum își câștigă Bianca Drăgușanu banii în prezent
Citește și: De ce poartă Bianca Drăgușanu peruci. Ce explicații a dat vedeta
După ce a cochetat cu lumea televiziunii, frumoasa blondină a decis că trebuie să își construiască propriile afaceri. Acestea se învârt tot în domeniul modei, fiindcă Bianca deține propria afacere cu rochii de mirese.
„Eu sunt un exemplu de femeie puternică pentru mine și pentru copilul meu. Nu câștig bani pentru că sunt frumoasă, câștig bani pentru că sunt deșteaptă.
Relațiile de iubire ale Biancăi Drăgușanu
Poveștile de dragoste ale blondinei au fost întotdeauna de mare interes. Bianca a fost partenera unor oameni de afaceri influenți, dar și a câtorva vedete. S-a iubit 6 ani cu fotbalistul Adrian Cristea, însă au avut multe neînțelegeri. În 2013, Bianca a avut parte de o nuntă ca în povești, alături de Victor Slav.
Iubirea dintre cei doi a făcut să apară copilul lor, Sofia. La doar un an de la căsnicie, cei doi au ales să divorțeze. Blondina s-a mai căsătorit civil încă o dată, cu Alex Bodi, în 2019. Relația cu omul de afaceri a fost una extrem de tumultoasă, cu multe despărțiri și împăcări. Mai mult, vedeta l-a acuzat de violență fizică. În prezent, Bianca Drăgușanu are o relație cu Gabi BădălăuBianca Drăgușanu vârstă
Citește și: Cine este Radu Mazăre Jr. „Muncesc de la 15 ani.”
La vârsta de 40 de ani, Bianca se poate mândri cu un trup impecabil. De-a lungul timpului, vedeta a fost judecată pentru operațiile estetice și intervențiile la care a apelat, fiind considerate de mulți exagerate. Cu toate acestea, blondina este foarte asumată și mândră de cum se întreține și a mărturisit că are peste 30 de intervenții estetice.
„Sunt în cea mai bună variantă a mea deoarece mereu îmi place să fac un update, atâta timp cât mă simt bine în pielea mea, diferența dintre eu și alte persoane e că nu vreau să devin Angelina Jolie, eu sunt Bianca Drăgușanu. Am avut o viață sănătoasă dintotdeauna. Eu nu fac sport ca să arăt bine într-o rochie, fac sport ca să mă simt bine în pielea mea. Există o singură competiție: eu cu mine.”, a precizat vedeta.