Jorge a intrat în atenția publicului în urmă cu mai bine de 17 ani, atunci când a participat la un concurs de talente. Acum este un cântăreț de mare succes, prezentator foarte îndrăgit și un dansator talentat.
Jorge s-a făcut remarcat în lumea vedetelor încă de la vârsta de 20 de ani, iar de atunci și până acum a reușit să își construiască o carieră de succes și, în același timp, să cucerească inimile românilor cu talentul său. Află tot ce nu știai despre Jorge, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de la noi.
Cine este Jorge- George Papagheorghe
George Papagheorghe, pe numele său complet, s-a născut la data de 22 iunie 1982, în Constanța. Pasiunea pentru muzică a moștenit-o de la tatăl său, care cânta la nunți în Macedonia în perioada copilăriei sale.
Primii pași în acest domeniu i-a făcut la vârsta de doar 11 ani, perioadă în care a învățat să cânte la pian. Jorge a absolvit Academia de Studii Economice, însă destinul avea să îl ducă pe alte drumuri în viață.
Relația cu tatăl său a fost destul de complicată, după cum povestește artistul. Se pare că bărbatul era agresiv cu el, iar acestuia i-a fost destul de greu să înțelegă că l-a iubit, chiar dacă avea o atitudine dură.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„Avea stilul ăsta să mă țină la respect, eu nu știu ce a fost în sufletul lui. Relația cu taică-miu a fost plină de scandaluri, bătăi și exigențe, dar foarte mișto pe toate părțile când venea vorba de vacanțe, tabere. Odată am prins așa curaj să cert cu el, pentru că eram mare, mi-a dat un pumn de m-a dărâmat.
Mi-a spus o singură dată că mă iubește, când am fost la Pop Stars în 2003. Eu dacă văd un copil lovit, eu om la 40 de ani plâng, eu când mă gândesc să lovești un copil, este cel mai urât lucru pe care poți să-l faci. Ce putere are acel copil să-ți răspundă. Am lucrat mult timp la terapie în privința relației cu tata și mama”, a
Ce vârstă are Jorge
În anul 2002, Jorge a participat la celebra emisiune Popstars, în calitate de membru al trupei Cocktail, înființată după un casting organizat de Media pro Music.
Din cauza eșecului financiar, trupa se destramă, iar Jorge se axează pe cariera de prezentator TV. Prima sa apariție în acest rol a fost în emisiunea „Fete de gașcă”, găzduită la vremea respectivă de Euforia TV.
„Totul s-a terminat repede, după un an și jumătate, pentru că nu aveam management. Eu eram cel care se ocupa de echipa respectivă și fiind tânăr nu am știut să gestionez prea bine situația. Apoi fiecare a luat-o pe drumul lui. Eu am rămas în muzică. Eu cred că e un microb, simt asta, m-am virusat complet. E ceva care a fost în mine de când eram mic”, a povestit Jorge în cadrul unui interviu. De asemenea, Jorge a participat la numeroase emisiuni in cadrul mai multor trusturi TV.
Cine este soția lui Jorge
Jorge a fost căsătorit cu Alina Laufer în urmă cu mai mulți ani, însă au divorțat din cauza faptului că nu se mai înțelegeau. Artistul nu a stat prea mult timp singur, așa că și-a refăcut viața alături de Ramona Prodea, cea alături de care trăiește și acum o frumoasă poveste de dragoste.
Ramona Prodea este o cunoscută femeie de afaceri de la noi din țară și chiar dacă este cu 10 ani mai în vârstă decât artistul, nimic nu-i împiedică să formeze unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din lumea mondenă.
„Relația noastră a fost una de business la început și nici nu se punea problema de a fi împreună dar să ne mai și căsătorim. Uite că am ajuns la 7 ani de căsnicie, unde nimeni nu credea că vom ajunge, cu mai multă iubire, respect și recunoștință că ne-am întâlnit și am creat o familie. Cred că iubirea necondiționată și respectul stau la baza unei relațîi solide”, a declarat Jorge.
Cântărețul are deja o familie numeroasă, formată din Ilinca (16 ani), fiica soției sale, Karina (8 ani), fata sa din prima căsătorie, și bebelușul David, băiatul său și al Ramonei.