Descoperă biografia lui Mihai Petre, unul dintre cei mai renumiţi dansatori şi coregrafi din România
Mihai Petre a văzut pentru prima dată lumina zilei, în data de 28 martie 1979- Bucureşti. În România a devenit cunoscut datorită mai multor emisiuni de renume. În perioada anilor 2011 – 2014, acesta a fost jurat la Dansez pentru tine şi ulterior, la Romanii au talent.
Cine este Mihai Petre şi cum a arătat copilăria lui
Citeste si: NUME REAL: Cine este CONNECT-R (Ștefan Relu Mihalache). Biografie: data naşterii, căsătorie, copil, divorţ
Mihai Petre nu a avut parte de o copilărie prea fericită. Părinţii lui nu au avut o situaţie financiară prea bună şi făceau mari eforturi pentru el şi sora lui, Alina. Pasionat de mic copil de karate şi dansuri, Mihai Petre s-a dedicat dansului, la insistențele mamei lui.
La vârsta de 14 ani a devenit campion naţional la dans sportiv.
“Mihai moștenise talentul tatălui său, care era și foarte bun pe ringul de dans! Din păcate, era o mare problemă. Familia lui se confrunta, pe atunci, cu mari neajunsuri financiare și nu putea să îi dea banii necesari pentru echipament. Așa că se recurgea la tot felul de soluții de compromis. De pildă, puțini știu că, în primul său an, băiatul se antrena în pantofi cu două numere mai mari, pentru a-i avea cât mai multă vreme. Îi lua de pe undeva, din zona Lipscani, foarte ieftini, și, culmea, nici nu erau pantofi speciali de dans! De multe ori, îi scăpau din picioare, însa nu se lăsa, voia să demonstreze că poate să învețe și să fie cel mai bun în acest domeniu!”, au
mărturisit surse apropiate, potrivit informațiilor de la Wowbiz.roMomentele cele mai grele au fost atunci când părinţii lui au făcut eforturi mari, pentru a-i cumpăra un costum.
“Era foarte bun şi acest lucru a contat enorm pentru familia lui, care a făcut tot ce-i omeneşte posibil să îi asigure costumaţia potrivită. Părinţii erau mândri de Mihai şi, în timp, s-a dovedit că faptul că a fost o decizie perfectă să îl ducă la dans”, au
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Anii au trecut şi a devenit unul dintre cei mai buni dansatori pe care România îi are. Mulţi ani la rând, acesta a fost campion naţional şi a ajuns chiar în topurile pentru Cupele Europene de specialitate. Mihai Petre a absolvit Facultatea de Științe Politice din București și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.
Mihai Petre este căsătorit cu Elwira Duda
Citeste si: DESCOPERĂ: Cine este MARIA SPERANȚA, fiica Adrianei Trandafir. Biografie: data naşterii, copilărie, studii
Povestea de dragoste dintre Mihai Petre şi Elwira a început cu mulţi ani în urmă.
Cei doi s-au cunoscut pe ringul de dans. Partenera de dans a lui Mihai se accidentase, iar ajutorul pentru el a venit din partea unui prieten de-al lui. Acesta i-a prezentat-o pe Elwira, o dansatoare din Polonia, care… şi ea îşi caută un partener de dans.Povestea lor de dragoste a început după câteva luni de tatonări, în care fiecare s-a convins unul faţă de celălalt. În data de 7 iunie 2008, Mihai Petre şi Elwira si -au unit destinele în cadrul unui eveniment fastuos, cu 200 de invitaţi.
Mihai Petre are două fetiţe, Catinca şi Ariana
Citeste si: ELWIRA PETRE: Cine este soția lui Mihai Petre
Citeste si: ELWIRA PETRE: Cine este soția lui Mihai Petre
În data de 12.12.2012 Mihai Petre şi Elwira au devenit părinţi. Aceştia au radiat de fericie când şi-au strâns pentru prima data fetiţa în braţe.
„12.12.2012. Ziua cea mai importantă din viaţa mea! Sunt foarte fericit să vă anunţ că am devenit tatăl unei fetiţe minunate, de peste 3kg… Am fost prea emoţionat să ţin minte toate detaliile. Fetele mele sunt bine, abia aştept să le iau acasă!”, a scris Mihai pe Facebook, în anul 2012.
La sfârşitul lunii august 2018, a venit pe lume Ariana, cea de-a doua fetiţă a îndrăgitului cuplu.
“De când s-a născut, am simțit că lucrurile s-au echilibrat, că familia e întreagă și că totul arată mult mai bine în patru. Am descoperit lucruri noi atât la mine, cât și la Catinca și la Elwira. Lucrurile s-au așezat mai bine de când a apărut Ariana și e minunat să văd interacțiunea dintre ea și sora ei. Catinca e foarte drăguță cu ea și e plăcut să observ asta. Elwira vorbește în polonă, eu în română. Așa că, sunt convins că nici Ariana nu va avea probleme în a vorbi fluent ambele limbi.” a povestit Mihai Petre pentru Viva.