Cristian Marinescu de la Puterea Dragostei a vorbit despre relația cu Maria.
Cristian Marinescu este câștigătorul celui de-al treilea sezon al emisiunii „Puterea Dragostei”, însă lucrurile nu sunt la fel de roz în plan amoros pentru fostul concurent al show-ului matrimonial. După ce s-a încheiat competiția, Maria și Cristian Marinescu au hotărât să meargă pe drumuri separate.
Pe când erau încă în Casa Dragostei, colegii de platou au afirmat în repetate rânduri că relația dintre cei doi ar fi fost doar de fațadă, însă Cristian Marinescu a ținut neapărat să lămurească lucrurile și să pună capăt acestor zvonuri.
„Dacă e să vorbim despre dragoste, da, cred că sunt învingător. Am avut o relație sinceră, bazată pe sentimente, cu Maria. Din partea amândurora a existat atracție. În momentul de față suntem despărțiți și, cu siguranță, suferim amândoi. Nu știu dacă ne vom mai împăca, dar iubirea încă există între noi doi. Totul se poate schimba.
Nu știu ce se va întâmpla pe viitor, referitor la mine și Maria, la relația noastră.
Alex și Simina sunt încă împreună după doi-trei ani, au chiar și un copilaș. Da, cred că poți să găsești iubirea într-un show de televiziune. Da, am iubit cu adevărat în casa «Puterea Dragostei». Întâlnești de-a lungul vieții și iubiri care nu se materializează”, a mai spus Cristian Marinescu.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Marinescu: „Încerc să mă identific. Sunt oarecum bulversat”
Cristian Marinescu a mărturisit că, în acest moment, se simte bulversat și că are nevoie de o perioadă de acomodare după un an în care, aproape zi de zi, a fost urmărit, la fiecare pas, de oamenii de acasă. Acesta susține că, deși a revenit la viața reală, nu se simte ancorat în viața din România.
„ Încerc să mă identific. Sunt oarecum bulversat. Acum eu sunt tot pe platoul de filmare, chiar dacă am revenit în România. Da, trăiesc o perioadă de acomodare. Sunt o persoană rezervată, dacă am o sumă de bani, fie ea mică sau mare, mă gândesc de mai multe ori ce pot să fac cu ea. Nu vreau să pierd banii, încerc să îmi dau seama ce îmi doresc pe mai departe. Cei zece mii de euro sunt într-un cont și acolo vor hiberna, ca ursul (râde).
Prieteniile mele s-au rărit în anul în care am stat în casa «Puterea Dragostei». Totuși, sunt de părere că oamenii de acest gen nu îmi erau prieteni adevărați, doar ne-am pierdut timpul. Familia m-a susținut de fiecare dată, indiferent de alegerea pe care am făcut-o. Atunci când am avut momente în care simțeam că cedez, familia mea a fost alături de mine. Pot să spun că ei sunt singurii mei prieteni.
Am învățat o povață. Tatăl meu mi-a spus la un moment dat că atunci când voi avea o problemă, indiferent de persoanele pe care le am în jur, că nimeni nu mă va ajuta în afară de el, mama și sora mea. Și așa a și fost ”, a delarat Cristian Marinescu, în încheiere.