Cântărețul a făcut confesiuni inedite despre despărțire.
Culiță Sterp este unul dintre cei mai apreciați cântăreți din țara noastră. Recent, artistul a făcut o serie de declarații despre un fenomen pe care îl observă tot mai des în ultima perioadă.
Culiță Sterp, dezvăluire neașteptată despre sezonul nunților
Artistul este de părere că tot mai multe relații în zilele noastre ajung la separare. Cântărețul le-a mărturisit fanilor lui că este surprins de numărul mare al despărțirilor și că nu își explică de ce atât de multe cupluri aleg să pună capăt poveștii de iubire.
„Deci nu știu ce se întâmplă, fraților, că în ultimul timp se despart tot mai mulți oameni, tot mai multe cupluri se despart și nu știu care-i problema. În ziua de azi parcă nu ne mai acceptăm nimic unii la alții, trecem tot mai repede de la o relație la alta, de la nu știu, ceva rău, nu prea sunt de acord cu treaba asta. Altceva vreau să vă spun. Ni s-au despărțit și nouă două perechi de miri din august. Am mai pățit anul acesta cu încă două perechi, dar am luat alte nunți pe data aia și vreau să fac videoul asta pentru că au rămas doar două dați libere din toată luna august, 22 august e sâmbăta și 20 august, joi”, a explicat Culiță Sterp, pe pagina sa de TikTok.