Cum îi spui ca vrei o relatie deschisă? Mărturiile mai multor cupluri care au trecut deja prin asta şi ce presupune o astfel de relaţie

Cum îi spui ca vrei o relatie deschisă? Mărturiile mai multor cupluri care au trecut deja prin asta şi ce presupune o astfel de relaţie

Să spui partenerului că îţi doreşti o relaţie deschisă nu este întotdeuna uşor. Discuţia nu trebuie să fie dificilă, însă este solicitantă din punct de vedere al comunicării şi negocierii.

În acest articol am adunat mai multe poveşti ale unor persoane care au avut această discuţie cu partenerul.

„În cazul meu, el a deschis subiectul. Urma să plece din oraş câteva săptămâni şi mi-a spus că e în regulă dacă mă culc cu alte persoane cât timp el este plecat. Mă mai gândisem şi eu la asta, aşa că i-am spus că şi reciproca este valabilă.”

„Avem genul de căsnicie în care vorbim despre orice. Acum 2 ani, i-am spus soţului meu că încă îl iubesc, dar gândul că voi fi toată viaţa într-o relaţie monogamă mă sperie. Timp de 6 luni, doar am citit împreună despre asta şi ne-am documentat. De atunci, avem o relaţie deschisă şi poliamoroasă.”

„Sunt asexuală, iar din cauza asta el nu prea face sex – mi-am dorit să poată face acest lucru.

La început, a fost complet dezinteresat, dar apoi i-a plăcut ideea.”

„Amândoi ne-am dorit asta, deci a venit cumva natural. Însă am discutat mult pe subiectul acesta, despre limite şi nu ne ataşăm niciodată cu o persoană cu care facem sex.”

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Cum trebuie ceapa depozitată corect și care este secretul pentru inelele perfecte de ceapă

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină