Deteriorarea firului de păr este coșmarul fiecărei persoane, însă există câteva soluții care pot menține sănătatea părului fără prea mult efort. Află din rândurile de mai jos cum poate fi tratat părul degradat!
Diana Baicu, specialist în frumusețe, a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre câteva sfaturi pentru tratarea unui păr deteriorat sau chiar degradat.
Care sunt factorii care conduc la degradarea părului
Părul se poate deteriora din cauza mai multor factori, precum tratamentele chimice care afectează sănătatea firului de păr. Astfel, putem vorbi despre decolorarea părului sau vopsitul fără a proteja părul înainte, căldura de la feon, placa de păr, razele solare, stresul și chiar alimentația.
”Sunt foarte mulți factori care ne afectează sănătatea părului, toate tratamentele chimice, vorbim de decolorat, vopsit în special când nu protejăm părul înainte de a face aceste operațiuni. După aceea, căldura pe care o folosim, atunci când ne uscăm părul cu feonul, când folosim placă, ondulatorul, razele solare, stresul, alimentația, sunt foarte mulți factori care ne degradează părul.”, a spus specialista.
De asemenea, părul care nu mai este strălucitor este primul semn de păr degradat.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
”Când părul nostru nu mai este strălucitor. În prima fază, părul nostru va fi deshidratat, în principiu, va avea o structură similară cu a unui creion, are cortexul în interior, și la exterior are cuticula, și cuticula arată ca un fel de țigle pe care le avem pe acoperiș. În momentul în care părul nostru se deshidratează, cuticula noastră nu mai este închisă, iar în momentul acesta reflectă lumina și părul va fi strălucitor, dar în momentul în care cuticula noastră nu se mai închide bine, părul nostru va avea o textură neplăcută, aspră, nu mai reflectă lumina și nu va arăta deloc bine. Așadar, trebuie să venim cu un raport de lipide, cu uleiurile naturale pe care le are părul pe suprafață lui și care îi da această strălucire și sănătate.”, a mai menționat ea.
Cum poate fi tratat un păr deteriorat sau chiar degradat
Uleiurile naturale se regăsesc în cele de argan, jojoba sau vitamina E.
Totodată, există numeroase produse care previn degradarea părului, precum șamponul care conține keratină și arginină. Alegerea șamponului este un pas important, deoarece trebuie să se verifice PH-ul, care trebuie să fie similar părului, ideal fiind cel de 4,5 sau 5,5. De altfel, șamponul potrivit trebuie să conțină aminoacizi, proteine și lipozomi.”Le găsim în ulei de argan, în ulei de jojoba, sau chiar în vitamine precum vitamina E care este uleioasă, în foarte multe extracte din plante. Există și foarte multe produse care previn degradarea părului. Spre exemplu, un șampon care conține keratină, arginină care este un aminoacid. Atunci când alegem un șampon, trebuie să ne uităm și la PH, care trebuie să fie similar părului, adică undeva la 4,5 sau 5,5, adică ușor acid. După aceea, să conțină aminoacizi,
Citește și: Cum ne spălăm corect pe cap?
Produsele biomimetice trebuie aplicate pe un păr curat, aplicând 3-4 pompițe și masând timp de patru minute, fără a atinge părul. Acestea trebuie folosite între trei și șase spălări consecutive, iar datorită faptului că aceste ingrediente active pătrund adânc în strucura firului de păr, vor avea aceeași structură ca și părul, ceea ce înseamnă că părul la spălarea următoare nu va elimina aceste substanțe active, ci vor rămâne acolo.
”Produsele biomimetice trebuie să le aplicăm consecvent, întotdeauna le aplicăm pe părul perfect curat, nu venim și aplicăm o mască sau un conditioner pentru că masca, șamponul acționează la nivelul cuticulei, noi trebuie să ne ducem în profunzimea firului de păr. După ce am spălat părul, venim cu aceste produse, aplicăm 3-4 pompițe pe părul spălat, masăm și așteptăm patru minute, în care nu atingem părul în niciun fel. Pătrund aceste ingrediente active foarte adânc în strucura firului de păr și au exact aceeași structură ca și părul, deci părul la spălarea următoare nu va elimina aceste substanțe active, ci vor rămâne acolo. Le folosim între trei și șase spălări consecutive. Dacă nu vrem să folosim produse biomimetice putem să folosim măști special concepute, care conțin lipozomi, care trec dincolo de cuticulă și pătrund acolo unde este degradat părul nostru. Însă, masca o aplicăm tot pe părul curat, masăm, stăm cu ea 10-15 minute. Numai că, atunci când folosim aceste măști care pătrund foarte adânc în firul de par, folosim după aceea un conditioner sau o mască obișnuită pentru că altfel părul nostru nu va arăta bine, pentru că aceste produse repară in interior, și noi trebuie să venim și cu produse care lucrează la nivelul cuticulei. Când vorbim de părul degradat, întotdeauna folosiți protecție solară, ar fi echivalentul protecției termice. Se aplică foarte ușor pe păr înainte de coafat, feon sau orice instrument. Dacă avem vârfurile despicate, acolo foarfeca ar fi soluția.”, a încheiat specialista în frumusețe.