Eclerul se numără printre cele mai apreciate prăjituri. Învață să faci și tu acasă cojile pentru ecler, pe care poți să le umpli cu frișcă, ciocolată, vanilie sau chiar cu cremă de cafea.
Încă de când eram copii, în vitrinele cofetăriilor se găseau delicioasele eclere. Chiar și acum, după atâția ani, celebra prăjitură a rămas în topul preferințelor când vine vorba despre un desert pufos și aromat. Iată cum poți pregăti acasă eclere la fel ca cele din cofetărie.
Cea mai rapidă rețetă pentru cojile de eclere
Citeste si: Ce trebuie să mănânci ca să slăbești 1 kg pe săptămână
Aluatul pentru eclere
Când vine vorba despre eclere, multe gospodine evită să le facă acasă, de teamă că nu vor reuși să obțină cojile la fel de bune ca cele cumpărate. Nu aveți însă niciun motiv să vă îngrijorați.
Ingrediente pentru cojile de eclere
- 200 ml de apă
- 120 de ml de ulei
- 125 de grame de făină
- 4 ouă
- un praf de sare
Mod de preparare eclere
Într-o oală, puneți apa la fiert, împreună cu uleiul și cu praful de sare. În momentul în care începe să clocotească, adăugați toată făina și amestecați foarte bine, de preferat cu telul, pentru a nu se face cocoloașe. La final, ar trebui să obțineți o consistență ca cea a unei mămăligi.
Dați oala la o parte de pe aragaz și lăsați compoziția să se răcească. După aceea, începeți să adăugați și ouăle, unul câte unul și omogenizați foarte bine.
Din aluatul astfel obținut se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt forme lunguiețe, ca cele de ecler. Lăsați spațiu între cojile de ecler, ca să nu se lipească între ele la coacere.Băgați tava în cuptorul preîncălzit și lăsați-o pentru aproximativ 20-30 de minute. Nu deschideți ușa cuptorului în primul sfert de oră, pentru că altfel riscați ca eclerele să nu mai crească și nu le veți mai putea tăia pe jumătate.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
3 rețete pentru umplutura eclerelor
După ce ați terminat de copt cojile de eclere, așteptați să se răcească și de-abia după aceea le puteți tăia pe lungime. Noi v-am pregătit 3 idei pentru a umple eclerele, în funcție de preferințele dumneavoastră.
1. Eclere cu frișcă și cremă de vanilie
Citeste si: Cât timp se fierb borcanele la bain-marie. Care este secretul gospodinelor?
Citeste si: La ce temperatură se coc MACARONS
Ingrediente pentru crema de vanilie
- 500 ml lapte
- o lingură cu vârf amidon
- 4 gălbenușuri
- 2-3 linguri zahăr
- esență de vanilie
- un praf sare
Ingrediente pentru frișcă
- 300 ml frișcă
- 2-3 linguri zahăr pudră
Într-o cratiță, puneți toate ingredientele pentru crema de vanilie și apoi așezați-o pe foc. Amestecați mereu, până când crema începe să se îngroașe. Lăsați-o să se răcească și între timp pregătiți frișca, adică o bateți cu telul până când devine tare. Puteți să adăugați zahăr sau nu, depinde cât de dulce vreți să fie frișca.
După aceea, umpleți cojile de eclere cu cremă de vanilie și cu frișcă și deasupra puneți zahăr pudră.
2. Eclere cu ciocolată
Citeste si: La ce temperatură se coace CREMA DE ZAHĂR ARS
Ingrediente pentru crema de ciocolată
- 150 g ciocolată cu min. 50% cacao
- 600 ml smântână pentru frişcă cu 35% grăsime
- 60 g zahăr pudră vanilat
- 20 ml rom sau coniac
Ingrediente pentru glazura de ciocolată
- 150 g ciocolată cu min. 50% cacao
- 2 linguri de ulei
Mod de preparare:
Ciocolata se toacă foarte mărunt cu un cuțit. Jumătate din cantitatea de smântână se pune la încâlzit și atunci când devine fierbinte, fără să fiarbă, se ia de pe foc și se adaugă în ea ciocolata mărunțită. Lăsați ciocolata să se topească, fără să amestecați.
După aceea, amestecați bine compoziția cu telul și turnați romul sau coniacul. Lăsați crema la frigider pentru câteva ore. Restul de smântână se amestecă bine cu zahărul pudră și când compoziția de ciocolată s-a răcit, se toarnă peste ea și frișca.
Pentru glazură, ciocolata trebuie topită la bain-marie și apoi se adaugă uleiul. Amestecați foarte bine glazura, până la omogenizare. Umpleți cojile de eclere cu crema de ciocolată și deasupra puneți glazura cu ajutorul unei pensule.
3. Eclere cu cremă de ness
Ingrediente pentru cremă:
- 800 ml smântână pentru frișcă
- esență de vanilie
- 3 linguri zahăr
- două linguri ness
Ingrediente pentru glazură:
- 350 g zahăr pudră
- 3 linguri apă
- două linguri ness
- esență de cafea
Mod de preparare eclere
Smântâna pentru frișcă trebuie bătută foarte bine cu toate celelalte ingrediente pentru cremă. După aceea, pregătiți și glazura. Puneți apă rece, puțin câte puțin, peste zahărul pudră, adăugați și nessul și amestecați bine. La final, puneți și esența de cafea.
Umpleți cojile de eclere cu crema de ness, iar deasupra puneți glazura, cu o pensulă.