Aflați din rândurile următoare cum ne influențează cifra destinului relația de cuplu.
Cifra destinului poate avea numeroase influențe asupra noastră pe toate planurile. Fie că vorbim despre carieră, viața personală sau cea sentimentală, toate acestea pot fi modelate prin intermediul unor specificații pe care ni le oferă cifra destinului, astfel încât să știm ce avem de făcut cu viața noastră.
Acest lucru se aplică și în cazul relațiilor, unde tindem să avem un comportament greșit, iar acest lucru este adesea influențat de modul în care acționăm prin intermediul destinului.
În cadrul unei emisiuni, numerologul Corina Stratulat a oferit câteva sfaturi cu privire la fericirea în relație prin intermediul cifrei destinului.
Potrivit specialistului în numerologie, este foarte important să fii fericit într-o relație, dar în același timp, trebuie să-ți îndeplinești și destinul.
„ Toată lumea spune că își dorește fericire în cuplu, însă noi avem și o misiune în viața noastră, avem un destin și trebuie cumva să le împăcăm.
Cum se calculează cifra destinului
Citește și: Greșelile din viața trecută pot fi corectate în funcție de data nașterii
Pentru a afla cum ne influențează data de naștere relația cu partenerul, trebuie mai întâi să calculăm cifra destinului.
„ Însumând cifrele din data noastră de naștere, obținem cifra destinului. Cifra destinului ne ghidează foarte mult să știm ce avem noi de făcut în această viață. Ca să nu avem probleme în cuplu, să ajungem la acea fericire și echilibru, este important ca fiecare persoană să aibă în vedere câteva aspecte .”, a explicat specialistul în numerologie.
De exemplu, dacă o persoană este născută pe 23 iulie 1980 avem:
2+3+0+7+1+9+8+0=30
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
3+0=3 – cifra destinului
Cum influențează cifra destinului relația de cuplu
Citește și: De ce apar certurile în relația de cuplu
Cifra destinului 1
Cei a căror cifră a destinului este 1 trebuie să evite să ia decizii singuri. Potrivit specialistului în domeniu, acești oameni au tendința de a lua doar ei deciziile în viață, iar într-o relație acest comportament poate să fie toxic.
Cifra destinului 2
Potrivit specialistului în numerologie, cifra 2 înseamnă comunicare și diplomație. Așadar, persoanele care au cifra destinului 2 ar trebui să știe cel mai bine care este secretul unei relații fericite.
„ Aceste persoane trebuie să învețe relațiile cel mai bine. Nu au voie să nu știe cum să fie fericiți în relație .”, spune specialistul în domeniu.
Cifra destinului 3
„3-ul se împrăștie, este foarte curios, se plictisește destul de ușor.”, a precizat specialistul în domeniu.
De aceea, este foarte important ca în cadrul relației noastre să existe un grup de prieteni alături de care partenerii să facă diferite activități astfel încât să nu se plictisească.
Cifra destinului 4
Ceea ce le trebuie celor cu cifra destinului 4 într-o relație este să uite puțin de muncă și să se distreze din când în când.
„ Avem această tendință de a munci, de a realiza tot timpul lucruri, a fi foarte practici și foarte tradiționali. 4 uită de distracție, uită de socializare, stă și face lucruri .”, spune specialistul în domeniu.
Cifra destinului 5
Citește și: Cum se calculează compatibilitatea în numerologie. Află dacă vă potriviți sau nu
Cei care au cifra destinului 5 au nevoie de libertate într-o relație. În acest caz, trebuie să li se îndeplinească această dorință a sufletului deoarece în caz contrar există posibilitatea să umble din floare în floare.
Cifra destinului 6
Cei cu cifra destinului 6 sunt familiști convinși, având adesea tendința de a se îngrijora pentru orice și de cele mai multe ori își sufocă partenerul.
Cifra destinului 7
7 este perfecționist și vrea să realizeze lucruri mărețe. De aceea, într-o relație are tendința de a-și critica partenerul și a-i cere să fie perfect.
„ Fără critică dacă vorbim de 7 !”, ne sfătuiește specialistul în domeniu.
Cifra destinului 8
„ 8 își dorește să fie cineva, să obțină o putere. Dacă el nu se simte cineva, va avea tendința să domine, să se răzbune și să controleze relația și partenerul sau partenera. Neîmplinirea personală pe care o are 8-ul și-o duce în relație și devine un șef foarte dur .”, spune specialistul în domeniu.
Cifra destinului 9
9 este o persoană idealistă care va căuta în relație idealul și va vrea tot timpul să transforme lucrurile și persoanele din jurul lui.
„9 trebuie să vină un pic cu picioarele pe pământ, să fie un pic mai pragmatic, mai realist și să nu mai viseze la lucruri ideale atât de mult.”, spune specialistul în domeniu.