Află din rândurile următoare cum trebuie să realizezi un machiaj dacă faci parte din categoria doamnelor trecute de 50 de ani.
Când suntem tinere, machiajul vine în ajutorul nostru pentru a ne corecta unele imperfecțiuni, cum ar fi punctele negre sau mici coșuri și pentru a ne pune în evidență trăsăturile noastre frumoase.
Cum se realizează un machiaj pentru femeile cu vârsta peste 55 de ani
Citește și: Trucuri de automachiaj pentru femeile peste 50 de ani
Pentru doamnele trecute de prima tinerețe, machiajul trebuie să constituie un aliat care poate să ne facă să scădem în vârstă în ochii privitorilor. Pentru ca rezultatul să fie unul dorit, trebuie să respectăm anumiți pași care să ne ajute să părem mai tinere. Totodată, trebuie să evităm machiajul exagerat pentru că acesta nu va face altceva decât să ne dezvăluie adevărata vârstă sau poate în cel mai rău caz, să mai adauge câțiva ani în plus.
În cadrul unei emisiuni, makeup artistul Elena Ciftci ne-a oferit câteva sfaturi de care trebuie să ținem cont pentru a realiza un machiaj natural care să ne întinerească, chiar dacă vorbim despre o doamnă trecută de 55 de ani.
„ Depinde foarte mult de corecția pe care o avem de făcut. Pentru o pleoapă destul de lăsată avem nevoie de un machiaj care să corecteze acest lucru. În cazul în care avem colțurile gurii lăsate, atunci lucrăm foarte mult la partea aceasta și încercăm să nu punem accentul pe buze. ”, spune specialistul în domeniu.
Machiaj pentru femeile cu vârsta peste 55 de ani pas cu pas
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgi dacă vrei să realizezi un machiaj natural și ești o doamnă cu vârsta peste 55 de ani:
Pasul unu. Hidratare.
Atunci când vorbim despre un ten matur, cu siguranță vorbim și despre ridurile fine, care odată cu vârsta își fac simțită prezența.
„ La un ten matur avem nevoie de hidratare. Avem nevoie de acid hialuronic, avem nevoie de seruri de hidratare. Este foarte important să hidratăm înainte de a aplica machiaj. Dacă aplicăm machiaj simplu, bineînțeles că se vor strânge acele riduri .”, spune specialistul în domeniu.
De aceea, înainte de a aplica produsele de makeup este foarte important să aplicăm o cremă pe bază de apă care nu conține ulei pentru a nu dizolva fondul de ten.
Pasul doi. Aplicarea fondului de ten.
Doamnele cu un ten matur trebuie să folosească un fond de ten care să conțină foarte puțină pudră.
Pasul trei. Conturarea sprâncenelor.
Sprâncenele se conturează încercând să ducem colțul exterior în sens ascendent pentru un efect de ridicare.
„ E important ca fardul sau creionul pe care îl folosim să fie în culoarea părului sau puțin mai închisă, dar să nu folosim un maro sau negru pentru că ne oferă și mai mulți ani .”, spune specialistul în domeniu.
Pasul trei. Aplicarea fardului.
„ Pentru o pleoapă foarte lăsată, machiajul ideal este soft smokey eyes pentru că vom putea crea un ochi mult mai mare și mai intensificat. Smokey eyes nu înseamnă să aplicăm negru, nu înseamnă să facem un machiaj foarte închis, ci un machiaj care să scoată în evidență calitățile și naturalețea .”, spune specialistul în domeniu.
Astfel, pentru doamnele în vârstă se recomandă folosirea unor nuanțe pământii de maro sau un roz pal.
Pasul patru. Aplicarea rimelului.
În cazul persoanelor cu pleoapa căzută, specialistul în domeniu nu recomandă folosirea genelor false.
„ Gene putem aplica dacă este cazul și dacă pleoapa nu este foarte căzută, dar cumva evit acest lucru pentru că se va lipi de pielea de sus și nu va arăta foarte estetic .”, spune specialistul în domeniu.
Pasul cinci. Conturarea buzelor.
„ Buzele se subțiază odată cu trecerea timpului. De aceea, avem nevoie să aducem un volum buzelor, nu foarte mare, dar atunci când oferim un volum din creion, încercăm să aplicăm și rujul în această nuanță sau să aplicăm creionul direct pentru că va ține foarte mult .”, spune specialistul în domeniu.
Pasul șase. Aplicarea blushului.
Este foarte important ca atunci când aplicăm blush să folosim o tehnică specială astfel încât să oferim feței un aspect de ridicare.
„ Pe un ten matur încercăm să aplicăm mai mult blush pentru că oferă prospețime, oferă naturalețe și în același timp tinerețe .”, spune specialistul în domeniu.