Artistul a vorbit deschis despre intervențiile la care a fost supus.
Dan Ciotoi, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați interpreți de muzică lăutărească, a fost invitat în cadrul podcastului moderat de către Damian Drăghici, acolo unde și-a deschis sufletul și a vorbit despre problemele de sănătate care i-au dat bătăi de cap în ultimii ani.
Dan Ciotoi, supus la 2 intervenții
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Artistul, în vârstă de 68 de ani, a fost diagnosticat cu cancer la colon și a fost supus la două intervenții chirurgicale, în urma cărora i s-a îndepărtat o parte din colon. Din fericire, boala lui Dan Ciotoi a fost depistată la un stadiu nu foarte avansat, care a facilitat vindecarea acestuia.
„ Am avut 2 intervenții. O intervenție când mi-a tăiat o parte din colon și mi-a pus o pungă, iar altă intervenție când mi-a eliminat punga.
Dan Ciotoi, secretul unei cariere de succes
Artistul activează de mai bine de 4 decenii în industria muzicală, timp în care a reușit să se mențină în preferințele publicului și să câștige simpatia acestuia. Dan Ciotoi a dezvăluit care este secretul unei cariere de succes.
„ Primul este talentul. Trebuie să te naști cu talent. Dar dacă talentul ăsta nu muncești să îl dezvolți, nu ajungi departe. Trebuie să îți și placă ce faci, să te acomodezi în lumea asta de colaboratori și să muncești, să fii pasionat, să ai pasiune și să îți dorești asta. Altfel nu ajungi departe .”, a mai spus interpretul de muzică de petrecere.