De ce se taie mielul de Paște. Care este semnificația acestui obicei

de ce se taie mielul de paste
De ce se taie mielul de Paște. Care este semnificația acestui obicei

Printre nenumăratele bunătăți preparate de gospodine cu ocazia sărbătorilor pascale, se numără și preparatele din miel. Însă știați de ce se taie mielul de Paște?

Aflați din rândurile următoare care este mai exact semnificația mielului de Paște, care este motivul pentru care se taie mielul de Paște, dar și câteva aspecte legate de această Sfântă sărbătoare a Învierii Domnului.

 

Semnificația mielului de Paște

Sărbătorile pascale reprezintă pentru persoanele credincioase, momentele sfinte de preamărire a lui Dumnezeu dar și de înnoire spirituală.

Însă din momentul creației, Dumnezeu a sădit în firea oamenilor predispoziția de a fi în strânsă legătură cu El. Pe scurt, credincioșii sunt făpturi religioase care îl vor căuta pe Creator sau care îl va binecuvânta și întări puterile spirituale, dar și fizice pe care le are.

La fel ca în fiecare an, credincioșii întâmpină sărbătorile principale și de înaltă simțire, precum Paștele și Crăciunul, cu o bucurie spirituală de nedescris.

Iar pentru ca aceștia să cunoască cât mai bine tainele și semnificațiile religioase din cadrul acestor sărbători, le sunt prezentate. În ceea ce privește sărbătoarea Paștilor, în aceasta este prezentă și jertfirea mielului pascal, moment creat de Dumnezeu la ieșirea evreilor din robia egipteană.

Această sacrificare a mielului pascal, reprezintă jertfa adusă Mântuitorului de pe Golgota, pentru faptul că a adus eliberarea omenirii din robia păcatului. Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, este prezentă această jertfă a mielului pascal, fapt ce confirmă legătura dintre cele două Testamente.

În cazul evreilor, sărbătoarea Paștilor reprezintă trecerea din robia egipteană la libertate. În cazul acestora, semnificația mielului de Paște constă în faptul că la acea vreme, egiptenii au refuzat să-i elibereze pe iudei din robie, ceea ce l-au determinat pe Dumnezeu să trimită asupra acestora 10 plăgi. Pentru a-i feri pe iudei de această pedeapsă, le-a fost poruncit să sacrifice un miel și să ungă cu sângele lui, pragurile ușilor și ferestrelor.

Astfel, în ziua de 14 aprilie, fiecare familie iudaică a sacrificat un miel, pe care l-au mâncat cu pâine nedospită și ierburi amare. Lucrurile s-au schimbat puțin de la jumătatea secolului al VII-lea i. Hr., atunci când Paștele a devenit o sărbătoare care se oficia doar în templul din Ierusalim. De atunci, mielul nu mai era sacrificat de capul familiei, ci doar de un preot, iar sângele mielului era folosit doar pentru stropirea altarului.

preparate de paste

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: De unde vine Sfânta Lumină de Paște și cum ajunge în casele noastre

 

De ce se taie mielul de Paște

În cazul creștinilor, Sfintele Paști reprezintă o trecere de la moarte la viață, în comparație cu semnificația evreilor, atunci când sărbătoarea pascală era considerată o eliberare din Egipt.

De această dată, creștinii prăznuiesc moartea și Învierea lui Hristos, prin urmare, Hristos devine Mielul care se jertfește pentru mântuirea neamului omenesc.

Chiar în Denia Prohodului este menționat faptul că: „ Coasta Ți-au împuns, mâinile Ți-au pironit, Stăpâne și cu rana Ta din coastă ai vindecat neînfrânarea mâinilor strămoșilor".

Mielul jertfit și mâncat de evrei când era sărbătorit Paștele, era la acea vreme o prefigurare a Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii, dar totodată și oferă hrană pentru viața veșnică.

Sfântul Apostol Pavel îndeamnă toți creștinii să sărbătorească Paștele într-o nouă perspectivă, mai exact astfel: „ Iată Hristos, Pastile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimile curăției și ale adevărului".

Prin urmare, creștinii nu sunt obligați să taie mielul de Paște, ci mai degrabă să depună tot efortul pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos, în cadrul Sfintei Liturgii.

semnificatia mielului de paste

Citește și: Catinca, mesaj îngrijorător în mediul online: "Îmi faceți rău!" Ce se întâmplă cu fosta concurentă din Casa iubirii după despărțirea de Ștefan- kanald.ro

Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR- stirilekanald.ro

Citeste si: Când poți să te împărtășești de Paște și care este semnificația acestui ritual

 

Paștele ortodox 2022

Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine. Prin intermediul acestei sărbători pascale, este comemorată Învierea lui Iisus Hristos, care a avut loc în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. În timpul Cinei cea de taină, Iisus s-a pregătit atât pe el, cât și pe discipolii săi, pentru moartea sa, în timpul Cinei. Moment în care a identificat pâinea ca fiind corpul său, iar vinul, ca sângele său.

În funcție de zonă, masa tradițională de Paște este alcătuită în general, de către creștinii români din următoarele preparate: drob de miel, ciorbă de miel, friptură de miel, cozonac, pască cu brânză, dar și nelipsitele ouă roșii.

pastele ortodox 2022

Citeste si: Constantin și Elena 2022. Tradițiile și superstițiile acestei sărbători



Citește și:

Idei de coafuri simple pentru nuntă

Când poți să te împărtășești de Paște și care este semnificația acestui ritual

IMAGINI INTERZISE cardiacilor! Viviana Sposub, cu SÂNII la vedere în cel mai SEXY top! Vedeta a băgat în boală toţi bărbaţii!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Care a fost, de fapt, motivul pentru care Alexandru Ciucu a divorțat de prima soție, înainte de a o cunoaște pe Alina Sorescu: „A fost un impuls de moment”

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Ceren Karakoç, actrița care joacă rolul Nursema în serialul „O dragoste”, apariție de senzație în mediul online! Iată cum a fost surprinsă celebra actriță la finalul sezonului de filmări, în compania colegilor săi!

„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a


Cookies