De necrezut! Cadoul neașteptat pe care l-a primit Armin Nicoară la o nuntă. Saxofonistul a rămas fără cuvinte: “Trebuie să mă asortez.”

Armin Nicoară
Armin Nicoară

Armin Nicoară a primit un cadou neașteptat din partea unor miri la care a cântat. Nu s-a putut gândi că urmează așa ceva și a filmat în detaliu totul.

Armin Nicoară este unul dintre cei mai cunoscuți saxofoniști din țară, fiind iubit și îndrăgit pentru întreaga sa carieră. Alături de soția lui, Claudia Puican, reușește să facă show la fiecare eveniment, iar la fel de prezent este și tatăl său în astfel de momente speciale. Recent, aflat la o nuntă, Armin Nicoară a postat un videoclip cu un cadou la care nu s-ar fi așteptat vreodată.

Artistul a primit o mașină albastră din partea mirilor și a fost copleșit de emoții.

Armin Nicoară
Armin Nicoară[Sursa foto: Instagram]

„Oameni buni, după cum se vede în spatele meu, astăzi voi primi un super cadou. La așa ceva nu mă așteptam. De aceea mi-au spus mirii: „te rog frumos să îți iei sacoul tău albastru", pentru că trebuie să mă asortez cu cadoul din această seară. Mirii mei frumoși au ținut să-mi facă un cadou special, nu mă așteptam la așa ceva.

Ne-au spus: "Armin, acesta este cadoul nostru pentru tine." Mirii vor coborî imediat. Am rămas fără cuvinte. În spatele meu este cadoul pe care îl voi primi acum (n.r. o mașină albastră), iar de azi înainte mă veți vedea la evenimente cu noua mea mașină”, a spus Armin Nicoară într-un videoclip postat pe Instagram. Este fericit și împlinit pentru fiecare moment din cariera lui, iar la fel de împlinit este și pentru familia frumoasă pe care oare, alături de Claudia  și fiul său.

Ce mesaj emoționant a postat recent Claudia Puican cu privire la fiul ei

Citește și: Armin Nicoară, imagini scandaloase cu cea care vrea să îi fie amantă: „I-a cam scăpat mâna...”

Claudia Puican
Claudia Puican[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Mama lui Armin Nicoară, așa cum nu a mai fost văzută până acum! Motivul pentru care femeia a fost surprinsă plângând

De fiecare dată când este departe de cel mic, Claudia este copleșită de emoții, asta pentru că nu poate sta desparte de el. Așa s-a întâmplat și recent, atunci când a postat un mesaj emoționant, fiind departe de cel mic. „ Mă vedeți mereu zâmbind la evenimente, dar sunt și momente în care dorul de Amir mă lovește din plin. Tot timpul mă descarc așa și nu mi-e rușine să spun.

Dacă stau mai mult de 3 zile plecată de acasă, simt că nu mai pot de dorul copilului meu. Număr orele până ajung acasă și abia aștept să-l iau în brațe. Poate unii o să spună că exagerez, dar asta simt .”, a dezvăluit Claudia Puican pe contul său de socializare.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Carmen de la Sălciua, prima reacție despre zvonurile legate de ea și Armin Nicoară: „E un artist controversat.”

Kate Middleton, de nerecunoscut! Apariția vine într-un moment tensionat pentru familia regală

Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”

Ce a lăsat Victoria Maria Ionescu scris pe profilul său de Instagram?! DESCOPERIREA DUREROASĂ a fost făcută abia după ce tânăra de 22 de ani A FOST CONDUSĂ PE ULTIMUL DRUM: "Cu și despre..."

Betty Salam a dat vestea cea mare! Fiica lui Florin Salam s-a logodit și este însărcinată pentru a doua oară: „Abia așteptam”

Horoscop duminică, 30 august 2026: Zodia care pleacă cu prietenii în vacanță, la mare

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro