”Donca a dormit două nopți vegheată de bunicul, în patul lui.” Mara Bănică a luat o decizie radicală de Paște, la puțin timp după ce tatăl ei a trecut la cele veșnice

”Donca a dormit două nopți vegheată de bunicul, în patul lui.” Mara Bănică a luat o decizie radicală de Paște, la puțin timp după ce tatăl ei a trecut la cele veșnice
”Donca a dormit două nopți vegheată de bunicul, în patul lui.” Mara Bănică a luat o decizie radicală de Paște, la puțin timp după ce tatăl ei a trecut la cele veșnice

Mara Bănică a făcut o serie de declarații despre hotărârea neașteptată de Paște. Iată despre ce este vorba!

În urmă cu câteva luni, Mara Bănică a fost nevoită să traverseze o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional, după ce tatăl ei a trecut la cele veșnice. Jurnalista încearcă să se obșinuiască cu lipsa părintelui ei de la cele mai importante sărbători. Din nefericire, tatăl Marei Bănică a pierdut lupta cu o pneumonie care i-a fost fatală, deoarece nu a fost tratată la timp. Recent, jurnalista a luat o decizie total neașteptată de Paște.

Unde și-a petrecut Mara Bănică Sărbătorile Pascale

Vedeta nu a dorit să își petreacă Paștele în România, pe motiv că amintirile cu tatăl ei o urmăresc la tot pasul. Astfeș, Mara Bănică a luat decizia de a pleca alături de familia ei într-o altă țară, mai exact într-o destinație cu multe grade celsius, nisip și apă sărată. Jurnalista nu a vrut sub nicio formă să își vadă persoanele apropiate cum suferă, iar din acest motiv s-a gândit la varianta de a sărbători Paștele într-o altă locație.

„Este primul Paște fără tata. Din câte vor mai fi pentru mine. Mi-am luat copiii și mama și ne-am dus departe de acasă. Cred că ne-am dorit să nu mai plângem. Aici, fiind mereu împreună, nu prea avem cum să ne ascundem unii de alții. Și ne înfrângem lacrimile”, a dezvăluit Mara Bănică, conform Click.ro

Citește și: Cum arată Mara Bănică, după ce a adus pe lume doi copii. Jurnalista s-a fotografiat în costum de baie, la 47 de ani

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Mara Bănică a luat o decizie radicală de Paște, la puțin timp după ce tatăl ei a trecut la cele veșnice[Sursa foto: Instagram]

Cum arăta Paștele în familia Marei Bănică, înainte ca tatăl ei să se stingă din viață

Mara Bănică a transmis un mesaj emoționant despre tatăl său, precizând că nu va uita niciodată cum arăta Paștele pe vremea când părintele ei era în viață. De asemenea, jurnalista trăiește cu regretul că Donca, fiica ei cea mică, nu a avut ocazia să-l cunoască pe tatăl ei, însă este recunoscătoare pentru faptul că Dima l-a prins și a reușit să își facă amintiri cu acesta. 

„Astăzi sunt cinci luni de când tata s-a dus. Am în ceață zilele acelea și parcă nu sunt parte din viața mea, parcă nu eu le-am trăit. Tatei îi plăcea cozonacul. Îi plăcea să se întărească și îl mânca așa, tare. Îi plăcea să spargă el ouăle tuturor. Când eram mică, avea unul din lemn. Mă bucur doar pentru copiii mei astăzi. Ei zâmbesc sincer, nu mimează fericirea niciodată.

Dima e parte din bunicul care l-a crescut. Își amintește de vacanța de acum patru ani când a fost aici cu bunicul care..și începe o înșiruire lungă de amintiri frumoase. Donca a dormit două nopți vegheată de bunicul, în patul lui. Aș fi vrut să fie mai multe, dar, Doamne, îți mulțumesc și pentru astea! Iar ție, tată, Hristos a Înviat! Te iubesc!”, a mai spus jurnalista, potrivit sursei menționate anterior. 

Citește și: „Există viață și după moarte”. Ipostaza surprinzătoare în care a apărut Ștefan, la scurt timp după despărțirea de Catinca! Nimeni nu se aștepta să-l vadă așa pe fostul concurent de la „Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR- stirilekanald.ro

Citește și: „Mai devreme sau mai târziu te vede Dumnezeu.” Ce părere are Cătălin Bordea despre infidelitate. Comediantul a vorbit deschis despre acest subiect

Mara Bănică a luat o decizie radicală de Paște, la puțin timp după ce tatăl ei a trecut la cele veșnice[Sursa foto: WOWbiz]



Citește și:

Idei de coafuri simple pentru nuntă

Ce preparate consumă Carmen Brumă și Mircea Badea de Paște. Cei doi au o condiție obligatorie

IMAGINI INTERZISE cardiacilor! Viviana Sposub, cu SÂNII la vedere în cel mai SEXY top! Vedeta a băgat în boală toţi bărbaţii!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Care a fost, de fapt, motivul pentru care Alexandru Ciucu a divorțat de prima soție, înainte de a o cunoaște pe Alina Sorescu: „A fost un impuls de moment”

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

„Există viață și după moarte”. Ipostaza surprinzătoare în care a apărut Ștefan, la scurt timp după despărțirea de Catinca! Nimeni nu se aștepta să-l vadă așa pe fostul concurent de la „Casa iubirii”

„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a


Cookies