Dorian Popa a vorbit despre ce se va întâmpla cu Cheluțu. Artistul a vorbit cu lacrimi în ochi despre animalul de companie.
Pe 1 iunie, Dorian Popa dădea o veste extrem de tristă pentru toți iubitorii de animale de companie. Cheluțu a murit, iar artistul este sfâșiat de durere. Pe rețelele de socializare, acesta a spus unde va fi îngropat cățelul. ”Băiatul este la autopsie și înțeleg că undeva pe mâine putem să îl aducem acasă. Va fi îngropat în curte și va avea un cireș japonez plantat deasupra lui. Vă mulțumim!”, a declarat Dorian Popa, pe rețelele de socializare.
Dorian Popa vrea să afle ce s-a întâmplat cu Cheluțu
Într-un vlog realizat de el pe Youtube, cu lacrimi în ochi, Dorian Popa a spus că va face toate demersurile necesare pentru a afla ce s-a întâmplat cu animalul său de companie, mai ales pentru că nu era bolnav. „Ar fi fost nedrept, ar fi fost greșit să nu aibă și finalul lui Cheluțu. Un final și pentru voi, un final și pentru mine. Nu știm ce s-a întâmplat. Este o întrebare pe care mulți dintre voi o pun. N-a dat niciun semn. Nu era bolnav de nimic. Ca orice bulldog francez, mai vomita din când în când. Asta însemnând o dată la două-trei săptămâni, poate o lună. Dar, de data asta, Dumnezeu a vrut să fie pentru ultima oară. Facem toate cercetările posibile. Nu pentru că mai contează acum, dar pentru că am primit foarte multe mesaje de la voi. „Dorian, spune-mi că am bulldog francez. La ce să fiu atent? Ce s-a întâmplat?” Pentru că nimeni nu înțelege nimic. Evident că cel mai greu lucru în viață este atunci când un animăluț sau o persoană dragă îți dispare subit, pentru că nu te aștepți.”, a spus Dorian Popa plângând în vlog.
Artistul a fost cel care a postat un mesaj emoționant în mediul online chiar în ziua în care s-a întâmplat tragedia. „RIP CHELUȚU. Astăzi, 01 iunie 2026, o parte din inima mea nu mai bate. De ziua lui, la doar 10 anișori, Cheluțu a fugit la îngerașii patrupezi. Nu aș fi făcut această postare dacă nu aș fi știut câți dintre voi îl iubesc și dacă nu aș fi știut, cu siguranță, că puterea energiei voastre, a noastră împreună, îl va ajuta pe băiatul meu să ajungă cât mai liniștit și fericit la Doamne Doamne.