Emoții mari pentru elevii clasei a VIII-a care așteaptă cu nerăbdare să primească rezultatele. Iată când vor fi acestea disponibile pentru absolvenți.
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut examenele de la Evaluarea Națională se pregătesc acum să primească rezultatele. După emoțiile subiectelor, alte emoții îi încearcă acum, deoarece miercuri, 1 iulie, aceștia vor primi rezultatele, până la ora 12:00. Notele vor fi afișate la centrele de examen, dar și online. Un aspect important pe care elevii trebuie să îl știe este că notele vor fi afișate sub anonimat, iar aceștia le pot identifica după codul primit la începutul examenului.
Când vor putea elevii să depună contestație
Citește și: UPDATE Evaluarea Națională 2026: Subiecte și barem pentru proba la Matematică
După afișarea rezultatelor, elevii au la dispoziție ziua de miercuri, 1 iulie, între 14:00 și 18:00, precum și zilele de 2 și 3 iulie pentru a depune contestație. Cererea poate fi depusă la centrul de examen sau prin modalitățile transmise de inspectoratele școlare.
În cazul candidaților minori, documentul trebuie semnat de un părinte sau de reprezentantul legal. Lucrările vor fi corectate de alți profesori decât cei care au corectat inițial. Nota obținută după corectare va fi definitivă, indiferent dacă va fi mai mare sau mai mică. Contestațiile vor fi soluționate în perioada 4-7 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe data de 8 iulie.După publicarea notelor, elevii mai traversează o etapă plină de emoții, și anume procesul de admitere.
După încheierea Evaluării Naționale 2026 începe etapa admiterii la liceu, iar absolvenții vor merge alături de părinți pentru a completa fișele cu opțiunile pentru specializările și unitățile de învățământ pe care și le doresc. Ca în fiecare an, elevii trebuie să se asigure că au completat destule opțiuni pentru repartizare. Aceasta se va realiza computerizat, în funcție de nota obținută la examen și de ordinea pe care elevii au trecut-o în fișe.