Cel mai grav caz din istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române, în privinţa practicilor de exorcizare este cel petrecut în urmă cu aproape zece ani la mănăstirea Tanacu, din judeţul Vaslui. În iunie 2005, o măicuţă de 23 ani a murit acolo în timpul unui ritual de exorcizare. Daniel Corogeanu, preotul considerat drept făcător de minuni, avea să devină excorcistul României, iar "cazul Tanacu", subiect cărţi şi scenarii de teatru şi film.
Psihiatrii i-au prescris un tratament cu sedative, iar măicuţa a revenit la mânăstire. La scurt timp, Irina face o nouă criză, motiv pentru care preotul Corogeanu a decis să o supună ritualului de exorcizare, considerând că este posedată de diavol.
"I-am facut slujbe trei zile la rând. Asta este. La noi se cheama slujbe de dezlegare, de duhuri rele, molifte.", spunea in 2005 Daniel Corogeanu. Preotul şi patru maicute, printre care şi stareta mănastirii, au închis-o într-o chilie pe Irina, au legat-o de o cruce de lemn şi i-au pus un căluş in gura, făcut dintr-un prosop. După trei zile, timp în care nu a primit mâncare sau apă, Irina a murit.
"Ne-am facut datoria în acele momente în care nu puteai să faci altceva. Trebuia să o ajutam", declara
Corogeanu, în 2005, pe holul Tribunalului din Vaslui, în timp ce era prezentat în faţa judecătorilor cu propunere de arestare.Citeste continuarea aici.