Anul 2018 va fi marcat de două aspecte importante. Retrogradarea lui Marte, planeta acţiunii, în Capricorn şi Vărsător, în perioada 29 iunie – 28 august.
Asta înseamnă că toate planurile referitoare la schimbarea statutului vor fi remixate. Tot ceea ce credem noi despre o anumită funcţie, o autoritate va căpăta noi valenţe vara viitoare.
Al doilea aspect marcant va fi retrogradarea planetei Venus, în Balanţă şi Scorpion, între 5 octombrie şi 16 noiembrie. Când Venus retrogradează, dragostea durează trei luni. Vă recomand să nu intraţi în nicio relaţie serioasă la finalul anului viitor.
Jupiter. Va tranzita felia Scorpionului până în noiembrie şi va impulsiona toate domeniile care sunt legate de sex,banii altora, moşteniri, secrete şi planuri de manipulare.
Saturn. Planeta profesor va tranzita semnul Capricornului încă de la finalul lui 2017. Ceea ce înseamnă că fiecare dintre noi îşi va reevalua cu răspundere reuşitele, dacă a construit autentic şi solid totul în viaţă.
Uranus, planeta rebelă, va intra pentru scurt timp în Taur şi va zgudui activitatea financiară. Banii se vor face altfel şi se vor duce către noi iniţiative.
Berbec. Un an bun în care vei renunţa la partenerii care te limitează şi nu îţi oferă nimic. 2018 este potrivit pentru investiţii financiare şi pentru o schimbare de funcţie.