Camelia Pătrăşcanu a prezentat horoscopul pentru fiecare zodie, pentru săptămâna 15-21 ianuarie.
Ceea ce se întâmplă în această săptămână va fi un moment de referinţă. Efectele şi schimbările de direcţie din această perioadă le culegem în vară. Toată săptămâna, zodiile vor avea parte de procese răscolitoare şi analize legate de propria persoană.
BERBEC: În carieră e posibil să existe evenimentele cele mai importante, întâlniri, şedinţe, hotărâri, care vizează asumarea unor responsabilităţi, a unor funcţii sau decuplarea de la nişte responsabilităţi care nu-i mai onorează.
TAUR: Au de lucru cu legea, aprobări, avize, poate le vine în minte un proiect foarte stufos din punct de vedere al actelor sau se află într-un punct al demersurilor lor unde e foarte importantă întâlnirea cu o persoană din administraţie şi obţinerea unei aprobări.
GEMENI: Se gândesc la îmbunătăţirea situaţiei actuale. Cum pot să compenseze nişte pierderi care s-au acumulat din trecut, legate de sănătate, de relaţie. Nişte pierderi care le dă sentimentul că e ceva incomplet. Aceste decizii pe care le iau luni, marţi sau miercuri pot să-i ajute să găsească o formulă de viaţă prin care să compenseze, fie acceptă şi merg mai departe cu lucrurile bune pe care le iau în viaţă, fie acceptă şi-şi schimbă comportamentul
şi gândirea şi-n felul acesta reuşesc să acopere acel gol din viaţa lor. Poate fi legat şi de muncă şi reuşesc să-şi eficientizeze foarte bine activităţile.