Citeste previziunile tale astrologice complete pentru saptamana 9 - 15 octombrie 2017.
Berbec
O săptămână în care socializarea este activitatea de bază. Multe dialoguri cu persoanele din anturajul apropiat, călătorii pe distanţe scurte, chiar şi planuri de studii sau de perfecţionare necesare în domeniul profesional în care activezi. Pe de altă parte şi acasă în plan personal ai multe de făcut, iar membrii familiei au nevoie de sprijinul tău. Amintiri din copilărie, reuniuni cu persoanele dragi din trecut, vizite în locurile natale.
Taur
Eşti preocupat de aspectele materiale ale vieţii cotidiene în aceste zile. Primirea salariului, dezbateri pe acest subiect, aflarea unor informaţii privitoare la schimbarea condiţiilor de muncă – toate acestea te vor pune serios pe gânduri.
Gemeni
Eşti în formă de-a lungul acestei săptămâni, astfel că îţi poţi trasa planuri măreţe atât în plan personal, cât şi în plan profesional. Eşti susţinut de către persoana iubită şi de către copii, ceea ce este mare lucru. Bine ar fi să urmezi sfaturile primite şi chiar să acţionezi la unison cu persoanele dragi. Se conturează noutăţi financiare, putând fi vorba despre primirea drepturilor salariale, despre un favor ce îţi este oferit de către colegii de muncă sau se îmbunătăţesc condiţiile de muncă destul de mult.
Însă, deocamdată fereşte-te de a te hazarda în investiţii materiale sau a te lăsa dus de valul unor informaţii şi gesturi, aparent, binevoitoare.