Citeste previziunile tale astrale pentru luna ianuarie 2019.
Capricorn
Eşti plin de energie în prima parte a lunii, fiind momente deosebite de a trasa noi planuri de viitor, de a te ocupa exclusiv de tine şi de mofturile tale. Chiar dacă predomină senzaţia că eşti tu împotriva întregii lumi sau invers, de fapt este vorba despre o percepţie personală falsă. Controlează-ţi reacţiile şi stările de spirit, deoarece sunt momente pasagere în care transformarea personalităţii tale este accentuată şi de bun augur. Relaţiile cu prietenii sunt tensionate, deoarece pretenţiile tale vizavi de sprijinul pe care-l primeşti din partea lor te nemulţumeşte. Fii selectiv, dar nu exagerat de pretenţios. Unii apropiaţi chiar îţi vor binele şi te sprijină necondiţionat. Noutăţi financiare benefice, oportunităţi de a câştiga sume importante de bani.
Varsator
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Prima parte a lunii te predispune la izolare, introspecţie şi orientarea eforturilor spre treburile tale personale. Sănătatea este vulnerabilă, astfel că ai nevoie de odihnă şi de îngrijiri medicale de specialitate. Prudenţă şi răbdare! Şi în plan profesional există forfotă în culise. Discuţii colegiale de taină, răbufniri ale unora de neînţeles, acuze mai mult sau mai puţin justificate. Fii foarte prudent în tot ce ţine de muncă şi de sănătate, acestea două fiind segmente de viaţă legate între ele. Relaţiile cu şefii şi autorităţile sunt dinamice, existând riscul declanşării unor conflicte pe termen lung. Tendinţa de a respinge orice fel de autoritate îţi aduce neplăceri. Final de capitol partenerial, atât în relaţia de cuplu, cât şi în relaţiile profesionale.
Pesti
Se remarcă o mare dorinţă de a-ţi rafina sufletul şi mentalul cu subiecte spirituale sau filozofice. Este o perioadă favorabilă călătoriilor, studiilor, cercetărilor, dar şi pentru dialoguri cu persoane erudite. Prudenţă şi măsură în toate! Evită visarea cu ochii deschişi şi avântarea în lumi paralele! Prietenii îţi sunt alături, chiar dacă pe alocuri unii te critică sau chiar îţi obstrucţionează, aparent, progresul. Depinde numai de tine să gestionezi în folosul tău orice tip de relaţie în care eşti implicat. Desprinde-te de cei care te necăjesc sau care se implică în viaţa ta nepermis de mult.
A doua parte a lunii te predispune la izolare şi dialog interior. Odihneşte-te conştient! Revelaţiile vor fi frecvente şi utile pe termen lung.