Ultima lună a acestui an se arată a fi una dintre cele mai dinamice şi ofertante ale lui 2017.
Marte intră în Scorpion: scopul scuză mijloacele
Ziua de 9 se distinge prin ingresul lui Marte în zodia Scorpionului. Odată ajuns în domiciliul său diurn, ne-ar putea imprima tendinţa de a le-o plăti celor care ne-au greşit într-un fel sau altul cu aceeaşi monedă. Cu toate acestea, înainte de a rosti vorbe sau a face gesturi pe care le-am putea regreta mai târziu, ar fi bine să cugetăm la vechea zicală din popor care spune că răzbunarea este arma prostului. N-ar strica deci să lăsăm luarea măsurilor care se impun în sarcina Universului.