Horoscop Oana Hanganu pentru a doua parte a anului. Cine îşi întâlneşte adevăratul suflet-pereche, cine câştigă mai mulţi bani şi cine este favorizat de Marele Benefic Jupiter. Află cum va fi a doua parte a anului pentru zodia ta!
Horoscopul general arată că a doua parte a lui 2018 va fi puternic marcat de revenirea planetei Jupiter la mersul direct, în data de 10 iulie.
Jupiter este Marele Benefic din astrologie şi aduce şanse extraordinare, noroc neaşteptat şi soluţii miraculoase.
Până în noiembrie, Jupiter va rămâne în zodia Scorpion şi va produce schimbări în ”zona Puterii” (politice, financiare etc). Schimbările vor avea, drept punct de plecare, în special dezvăluiri sau ”reglări de conturi”, pe care opinia publică nu le va ignora.
Iar asta, pentru că Jupiter în Scorpion va accentua ”foamea de adevăr şi dreptate” a oamenilor, dar şi interesul pentru mistere, secrete, scandaluri, conspiraţii sau jocuri de culise.
De asemenea, influenţa lui Jupiter se va simţi şi în alte aspecte patronate de zodia Scorpion, cum ar fi cele legate de sex, senzualitate, bani, motiv pentru care, în următoarele luni, vor ieşi la lumină secrete, scandaluri sau abuzuri din zona celor care deţin, într-un fel sau altul puterea.
Din 8 noiembrie, Jupiter se va muta în zodia Săgetător şi va influenţa relaţiile internaţionale, învăţământul şi sectorul spiritual-religios, dar şi atitudinea faţă de alte culturi, religii sau sisteme de valori.
Iată cum sunt influenţate zodiile de Jupiter aflat în Scorpion, până în luna noiembrie 2018
Berbecii vor primi ajutor la momentul oportun, de la protectori care, adesea, vor prefera să rămână în umbră, dar le vor ghida paşii sau le vor ”deschide multe uşi”.
În plan personal, viaţa amoroasă a nativilor va fi favorizate de astre, dar există şi riscul unor aventuri în care nativii se pot lăsa atraşi. Financiar, vor avea multe surprize!