Mijlocul săptămânii va fi provocator şi va cere calm, diplomaţie şi înţelepciune!
În ziua de 22 septembrie, Mercur va intra în zodia Balanţă. A doua zi, 23 septembrie, şi Soarele va intra în semnul Balanţei, eveniment care va marca Echinocţiul de toamnă. Prezenţa Soarelui şi a planetei Mercur în zodia Balanţă va însemna mai multă armonie în relaţii şi va pune accent pe diplomaţie, echitate, egalitate, cooperare, colaborare.
Dar până atunci, toate zodiile vor simţi din plin efectele aspectului tensionat numit ”careu” sau ”cuadratură”, aspect format, miercuri, 19 septembrie, de planetele Marte şi Uranus.
Acest aspect cere calm şi prudenţă pentru că mulţi vor dori schimbarea în viaţa lor sau în anumite domenii şi vor acţiona în consecinţă, chiar cu riscul de a da peste cap relaţii, principii, ierarhii sau reguli.
Aspectul amintit poate însemna, pentru mulţi alţii, doar dorinţa de a ieşi în evidenţă şi de a părea mai speciali decât sunt. Unii vor încerca să submineze autoritatea unui şef sau vor critica, fără să aibă, în schimb, soluţii viabile, iar alţii vor dori mai multă ”libertate” în relaţii, chiar cu riscul de a rămâne, în final, singuri.
Mijlocul săptămânii va fi, aşadar, provocator şi va cere diplomaţie, calm, înţelepciune.
Află cum va fi săptămâna pentru tine! Citeşte previziunile complete!
BERBEC
Horoscopul săptămânii 17-23 septembrie 2018 pentru zodia Berbec pune accent pe viaţa profesională a nativilor, favorizată de prezenţa Lunii în sectorul Carierei din astrogramă, până în noaptea de miercuri spre joi.
Mai mult, Luna va fi în armonie cu planeta Uranus, aflată în sectorul Banilor şi cu Marele Benefic Jupiter, aducându-le nativilor şanse în plan financiar şi profesional.