Horoscop Oana Hanganu pentru ziua de 17 iulie 2018. Astrele au pregătit o zi perfectă pentru cei care s-au săturat să stea ”în umbra” şefilor sau a colegilor şi, în ciuda performanţelor, să fie mereu ”pe locul doi” sau să se mulţumească doar cu vorbe de apreciere.
E o zi perfectă pentru schimbare de atitudine, iar, în cazul multora dintre noi, ambiţia personală va lua locul ”spiritului de echipă” care nu a adus beneficii decât pentru alţii.
Este o zi foarte bună pentru cei care sunt conştienţi de valoarea muncii lor şi vor ca aceasta să fie recunoscută şi răsplătită corespunzător.
În unele firme se vor petrece importante schimbări de structură, de ”organigramă”, iar unii şefi vor fi înlocuiţi în mod neaşteptat, de persoane cărora, până acum, nimeni nu le dădea mari şanse. Nu pentru că n-ar fi fost bine pregătite, ci pentru că toată lumea se obişnuise ca ele să muncească, să ajute, să se implice şi să rezolve, discret, probleme de care ar fi trebuit să
Toate acestea sunt favorizate de aspectul armonios pe care Luna aflată în zodia Fecioarei îl formează cu Pluton, planeta Transformării, aflată în Capricorn, zodia care patronează printre altele, şi structura sau regulamentul de ordine interioară dintr-o companie.
Un alt aspect important este şi cel format de Lună cu Soarele aflat în zodia Rac, un aspect care încurajează spiritul critic dar exprimat într-o manieră ”constructivă”.
Ce anunţă horoscopul zilei de 17 iulie 2018 pentru zodii:
BERBEC
Berbecii pot obţine o promovare sau măcar o promisiune fermă din partea şefilor în această direcţie. Familia este un puternic sprijin emoţional pentru nativi şi, astfel, mulţi dintre ei vor avea curajul să îşi rişte actuala situaţie profesională, cerând, la job, ceea ce li se cuvine.