Previziuni astrologice pentru perioada 10 – 16 martie 2018. Jupiter va intra, pentru patru luni şi jumătate, în mişcare retrogradă.
Taur
În dimineaţa zilei de 10 martie, dorinţa de a intra în legalitate cu privire la un bun patrimonial ori de a obţine, pe cale oficială, un beneficiu bănesc (ajutor, scutire, bursă, sponsorizare). În urma unei analize atente, Taurii vor ajunge la concluzia că trebuie să renunţe la unele principii de viaţă iar pe altele trebuie să le adapteze vremurilor în care trăiesc, cu întregul lor cortegiu de noutăţi şi schimbări.
Pe 10 martie, Jupiter va intra în mişcare aparent retrogradă, postură astrală în care va rămâne până la jumătatea lunii iulie a.c. creând numeroase ipostaze în care nativii vor fi obligaţi să retracteze promisiunile făcute, să-şi reformuleze ofertele şi să-şi revizuiască disponibilitatea de a accepta nişte propuneri care, le vor apărea, de-acum încolo, derizorii sau defavorabile. Complicaţii şi conflicte mocnite, rivalităţi şi duşmănii ascunse se vor coagula, în acest răstimp, în relaţiile parteneriale.
Între 10 martie, după ora 11:52′, şi începutul zilei de 13 martie, efort de luciditate şi onestitate. Vechile ataşamente vor fi trecute prin sita deasă a principiilor de la care Taurii nu vor să se abată. Între 13 martie, după ora 00:45′, şi dimineaţa zilei de 15 martie, surprize legate de carieră, de postura lor publică; mici încercări care vizează notorietatea sau succesul profesional.
Între 15 martie, după ora 12:12′, şi 16 martie, Taurii vor simţi nevoia să fie alături de prietenii lângă care se simt bine sau să se sfătuiască cu persoanele în care au încredere.Nota generală a săptămânii va fi dată de influxurile planetelor care traversează casa a XII-a, controlată de zodia Berbecului, şi care vor introduce o notă aparte de agitaţie sau nelinişte cu impact trecător nu doar asupra stării lor de spirit ci şi asupra fiziologiei organelor de simţ situate în zonacapului.