Darurile devin mesageri ai iubirii, dar sunt greu de ales, armonia este dorită, dar nu cu orice preţ şi mai toată lumea are senzaţia că poate face mai multe lucruri în acelaşi timp, dar riscă să neglijeze detalii importate.
BERBEC
Horoscop săptămânal 11-17 decembrie 2017 Oana Hanganu – Berbec. Berbecii beneficiază, din plin, de generozitatea celor din jur. Se poate spune că, în cazul lor, Moş Nicolae se întoarce cu încă o serie de cadouri.
Horoscopul săptămânii pentru zodia Berbec pune accent pe relaţia de cuplu şi pe dorinţa nativilor de a călători.
Primele zile ale săptămânii vor fi dominate de prezenţa Lunii în sectorul Mariajului şi al relaţiilor din astrograma Berbecilor, aspect care va aduce mai multă armonie în cuplu şi la serviciu sau în afaceri.
Dar pentru asta, Berbecii trebuie să îşi atenueze dorinţa de a-şi impune ideile şi de a deţine controlul, la care îi îndeamnă planeta Marte (cea care îi patronează) aflată în zodia puterii, Scorpion.
Mai mult, „din cauza lui Marte”, există şi riscul ca nativii convinşi că merită o promovare sau o mărire de salariu să ceară toate acestea pe un ton care va fi considerat imperativ şi nepotrivit.
Iar o astfel de abordare nu poate să le aducă decât eşecul. Mai bine ar aştepta sfârşitul lunii, când conjunctura astrală va fi mai favorabilă!
Miercuri, 13 decembrie, aspectul armonios de „conjuncţie” dintre Soare şi Mercur le va aduce veşti oficiale importante sau îi va îndemna să facă planuri de călătorii şi de vacanţă.
Multe planuri! Dar asupra lor, Berbecii vor tot reveni în perioada următoare.