Ioana Ginghină ține publicul în fața micilor ecrane, datorită naturaleței cu care își interpretează fiecare rol, însă puțini știu că aceasta urmează să se căsătorească.
Aflați din rândurile următoare cine este mai exact Ioana Ginghină și cum a ajuns actrița de succes care este în prezent, dar și anumite aspecte despre căsătoria care va avea loc în viitorul apropiat, cu bărbatul care o iubește.
Cine este Ioana Ginghină
Ioana Ginghină este născută pe data de 21 septembrie, în Coapsa Mică, Sibiu.
Frumoasa actriță a devenit cunoscută tocmai datorită talentului său actoricesc pe care îl deține. Ioana Ginghină a debutat pentru prima oară în spectacole, începând de la „Pasărea albastră”, spectacol ce a avut un real succes și în străinătate, urmând multe astfel de roluri jucate absolut remarcabil.
Ioana Ginghină nu a stat departe nici de lumea televiziunii și a debutat în anul 2004 în serialul TV „Numai iubirea”, acolo unde a interpretat-o pe „Ildiko”. La diferență de un an, frumoasa actriță a jucat și într-o telenovelă denumită „Lacrimi de iubire”, iar în anul 2006, Ioana Ginghină a jucat și în „Daria, iubirea mea”.
Au urmat multe alte roluri de-a lungul timpului, iar în plus, aceasta a ajuns să concureze chiar și la o emisiune despre dans.Cariera Ioanei Ginghină a evoluat foarte mult odată cu trecerea timpului și încă înflorește pe zi ce trece mai mult. În același timp, frumoasa actriță se bucură și de o minunată poveste de dragoste pe care o trăiește în prezent.
Cine este iubitul Ioanei Ginghină
Ioana Ginghină se bucura în prezent de frumoasa ei relație cu iubitul său, cu care urmează chiar să și se căsătorească.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Cei doi, Ioana Ginghină și iubitul său Cristi Pitulice, căci despre acesta este vorba, s-au cunoscut după ce au petrecut împreună, o seară la un pahar de vin.
La scurt timp după această întâlnire, Ioana Ginghină a ținut să îi menționeze cât de bun a fost vinul degustat la întâlnire.
Nu la mult timp, Cristi Pitulice s-a prezentat la ușa ei, nu doar cu o sticlă din respectivul vin, ci cu un întreg bax. Acesta a fost gestul care a surprins-o cu adevărat pe Ioana Ginghină. Frumoasa poveste de dragoste s-a înfiripat imediat și au urmat multe schimburi de mesaje, iar în prezent, cei doi se bucură de o frumoasă relație care durează de câțiva ani de zile. Ioana Ginghină a fost cerută în căsătorie de către iubitul ei, iar aceștia iau in calcul căsătoria, dar și momentul de a deveni părinți.Citeste si: Cine este LIVIU VÂRCIU. "Anda chiar m-a suportat, sunt un om dificil, nervos”
Ioana Ginghină, despre cum va arăta nunta sa cu Cristi Pitulice
Atât Ioana Ginghină, cât și iubitul ei Cristi Pitulice sunt foarte fericiți împreună, cei doi locuiesc în aceeași casă, alături de fiica actriței, însă până în acest moment, nu s-au căsătorit. Cu toate că aceasta a fost cerută în căsătorie, cei doi nu au făcut pasul cel mare.
Însă acest eveniment nu întârzie să apară, datorită faptului că au acceptat să fie nașii unor prieteni foarte buni, iar pentru ca acest lucru să fie posibil, aceștia trebuie să fie cununați. Planuri privind acest frumos eveniment, încă nu sunt, însă Ioana Ginghină a declarat că evenimentul va avea loc în acest an.
” Nu, ar trebui să urmeze nunta, dar pentru că nu reprezintă o prioritate pentru nimeni, nu ne grăbim. Și ne e și bine așa…Pentru mine, personal, nu mai înseamnă neapărat ceva această nuntă. De fapt de unde a pornit. Avem niște prieteni care ne-au cerut de nași și ca să le putem fi lor nași, ar trebui să ne căsătorim.
Ideea este că prietenii noștri se căsătoresc abia la anul, pentru că nu au găsit restaurant anul acesta. Drept pentru care, da, probabil că undeva anul acesta o să fie și nunta. Acum, nunta nu o să fie o nuntă efectiv, o să fie o petrecere ”, a precizat Ioana Ginghină într-un interviu.
Citeste si: Cine este ANDREEA BĂLAN. "Eram în puncte diferite ale vieții, deși am făcut o casă împreună.”
Ioana Ginghină nu vrea să îmbrace rochia de mireasă
Ioana Ginghină își dorește o nuntă destul de simplă, iar totodată atât frumoasa actriță, cât și viitorul ei soț, Cristi Pitulice, susțin că nu vor avea nevoie de un local pentru invitați, datorită faptului că evenimentul va fi unul cât se poate de restrâns, la care vor participa doar persoanele importante din viața acestora.
În plus, Ioana Ginghină a menționat chiar că nu își dorește să îmbrace rochia de mireasă, și va aborda o ținută care nu va face prea multă vâlvă în cadrul acestui frumos eveniment.
” Noi nu avem nevoie de local și de altele. Nu, o cununie civilă, o petrecere drăguță, cu prieteni și cam aia. Adică nu rochie, nu tam-tam, nu probleme.. ”, a mai precizat Ioana Ginghină într-un interviu.
Citeste si: Cine este DIMA TROFIM. "În momentul în care m-a anunțat mi-a trântit trei teste de sarcină pozitive."