Pentru a ne ajuta să depășim perioada sărbătorilor fără exces de kilograme și fără probleme digestive, reputatul medic Florin Bălănică a realizat o listă de cumpărături sănătoase pentru sărbători
Că românii sunt gurmanzi nu mai este o noutate pentru nimeni. Că, pentru mulți dintre noi, sărbătorile înseamnă multe mâncăruri tradiționale iarăși nu mai este o noutate. Și nici faptul că cei mai mulți dintre noi ies din sărbători cu destule kilograme în plus.
Pentru a ne ajuta să depășim perioada sărbătorilor fără exces de kilograme și fără probleme digestive, reputatul medic Florin Bălănică a realizat o listă de cumpărături sănătoase pentru sărbători, potrivit avantaje.ro
Regula pe care nu trebuie s-o uităm: “Ne hrănim, nu mâncăm. Avem nevoie de nutrienți, nu de mâncare”
Spre exemplu, carnea trebuie achiziționată, dacă e posibil, de la producători locali, care au hrănit animalele cu porumb, grâu, iarbă și nutreț fără niciun fel de adaosuri de chimicale. Desigur, carne este necesar să fie cât mai proaspătă.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
“Preparatele și mezelurile trebuie să conțină ceea ce sunt, adică dacă vorbim de lebăr – ficat și condimente, dacă vorbim de cârnați – carne, grăsime, condimente și tot așa. De cele mai multe ori, consumăm altceva decât scrie cu litere mari pe etichetă”, spune dr. Florin Ioan Bălănică.
Ce facem, însă, în situația în care nu putem procura carne direct de la producătorii tradiționali și trebuie s-o achiziționăm din supermarket? “În această situație, trebuie să urmărim ca produsul să nu conțină mai mult de 2-3 E-uri și proporția de sare și grăsime.
Nu uitați, ne hrănim și nu mâncăm, cu nutrienți și nu cu mâncare”, completează medicul.Cum trebuie să arate mesele de sărbători
Medicul Bălănică spune că nici de sărbători nu trebuie să ne abatem de la principiile dietei sănătoase. Vrem să ne simțim bine alături de cei dragi, nu să fim balonați, constipați, cu reflux gastro-esofagian sau cu alte probleme digestive care ne strică buna-dispoziție.
Trei mese principale și două gustări este regula pe care trebuie s-o respectăm și de sărbători.