“M-am gândit și de o parte și de alta!” Mama Geta, mesajul transmis înainte ca Culiță Sterp să scape din arest

“M-am gândit și de o parte și de alta!” Mama Geta, mesajul transmis înainte ca Culiță Sterp să scape din arest
“M-am gândit și de o parte și de alta!” Mama Geta, mesajul transmis înainte ca Culiță Sterp să scape din arest

Mama Geta îl susține pe Culiță Sterp, și îi este alături la fiecare pas.

După cum a aflat toată țara, ultimele zile au fost foarte grele pentru cântărețul de muzică de petrecere, Culiță Sterp. Acesta a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident rutier în Cluj-Napoca. Însă, artistul a fost cel care a cauzat întreg impactul, pentru că circula cu o viteză mult peste limita legală. Din fericire, nici el și nici celălalt șofer implicat în accident nu s-au ales cu răni foarte grave, însă conducătorul auto al celeilalte mașini a fost transportat la spital.

Mama Geta, mesajul postat pentru Culiță Sterp

Accidentul rutier cauzat de Culiță Sterp l-a dat peste cap atât pe el, cât și pe întreaga lui familie. Persoanele dragi îl susțin la fiecare pas și, deși sunt conștienți că artistul a făcut o greșeală când s-a urcat la volan după ce a consumat alcool, toți apropiații săi își doresc ca acesta să treacă cât mai bine peste aceste zile dificile. În urma impactului, Culiță Sterp a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii clujeni. Acesta a fost, mai apoi, eliberat cu câteva ore în urmă. Cu toate astea, artistul a reușit să scape de problemele cu legea, pentru că ancheta în acest caz continuă. De asemenea, Culiță Sterp a fost plasat sub control judiciar. Înainte să fie eliberat din custodia anchetatorilor, mama Geta a postat un clip video pe platforma TikTok. În aceste momente dificile, mama artistului împărtășește anumite momente personale cu cei care o urmăresc. Mama Geta a citit din Biblie un pasaj sugestiv pentru situația în care se află în acest moment Culiță Sterp.

Citește și: Culiță Sterp, locul în care s-ar fi ascuns după producerea accidentului rutier din Cluj! Cântărețul a fost căutat de polițiști

Mama Geta, mesajul transmis înainte ca Culiță Sterp să scape din arest

[Sursa foto: TikTok]

Citește și: “ Dacă ați fi inteligenți, ați învăța ceva din accidentul ăsta!” Iancu Sterp, mesaj tăios pentru oamenii care îl judecă pe Culiță. Fratele mai mic al cântărețului nu s-a

„Cum ar putea omul să fie fără vină în fața lui Dumnezeu? Cum ar putea cel născut din femeie să fie curat?”, a citit din Cartea Sfântă Mama Geta, pe TikTok.

De asemenea, femeia a ales să le răspundă personal oamenilor care nu îi țin partea lui Culiță în această dramă care s-a abătut pe capul familiei Sterp.

„M-am gândit și de o parte și de alta! Chiar de aceea Dumnezeu ne-a arătat din nou că ne iubește mult!”, a scris Mama Geta, într-un comentariu la postarea sa.

Mama Geta, declarații în legătură cu „fuga” lui Culiță de la locul accidentului

În spațiul public a apărut o informație în care se precizează că, după accidentul pe care l-a cauzat, Culiță a ales să se ascundă într-o toaletă ecologică, care se afla pe un șantier din zona în care a avut loc impactul. O urmăritoare a întrebat-o pe mama Geta de ce a fugit artistul.
„De ce a fugit de la locul accidentului? Dacă omul acela murea, atunci ce mai spuneați?”, a scris urmăritoarea Mamei Geta.

Mama lui Culiță a susținut că fiul ei nu a fugit nicăieri, și că nu a încercat să scape de polițiști, sau de repercursiunile faptelor sale.

„Nu a fugit nimeni nicăieri!”, a scris mama artistului într-un alt comentariu.

Citește și: Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat. De la jurnalism la diplomație și negocierile pentru aderarea României la OCDE - wowbiz.ro

Citește și: CINE ESTE CELEBRUL ARTIST care sare în apărarea trapperului Ian, după gestul revoltător făcut pe scena de la Arenele Romane. Nimeni NU SE AȘTEPTA ca tocmai el să ia atitudine: "Eliberați-l. Nu e ca și

Citește și: “Dacă în locul mașinii era un copil pe bicicletă?” Cătălin Cazacu și Andrei Ștefănescu, critici dure la adresa lui Culiță Sterp, în urma accidentului rutier

Mama Geta, mesajul transmis înainte ca Culiță Sterp să scape din arest

[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Culiță Sterp, eliberat din arest! Cântărețul a fost plasat sub control judiciar



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

“ Dacă ați fi inteligenți, ați învăța ceva din accidentul ăsta!” Iancu Sterp, mesaj tăios pentru oamenii care îl judecă pe Culiță. Fratele mai mic al cântărețului nu s-a mai abținut

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat. De la jurnalism la diplomație și negocierile pentru aderarea României la OCDE

CINE ESTE CELEBRUL ARTIST care sare în apărarea trapperului Ian, după gestul revoltător făcut pe scena de la Arenele Romane. Nimeni NU SE AȘTEPTA ca tocmai el să ia atitudine: "Eliberați-l. Nu e ca și cum ar..."

Tristețe fără margini pentru o familie din Constanța. Melisa, studentă la Medicină, s-a stins din viață la doar 19 ani, în urma unei complicații grave la creier apărute după gripă

Calendar creștin ortodox marți, 6 octombrie. Rugăciunea care se rostește pentru ajutor și iertarea greșelilor către Sfântul Toma

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro