De cele mai multe ori, cei care renunță la viciul fumatului sunt îngroziți de ideea că vor lua kilograme în plus în perioada în care se despart de dependența avută.
”Îmi vine să ronțăi toată ziua”, este una dintre cele mai des auzite fraze din gura celor care și-au propus să renunșe, definitiv, la fumat. Iar ronțăitul despre care vorbesc ei se traduce, inevitabil, în kilograme în plus.
Citeste si: Cum scapi de celulită? Iată lista de alimente de care trebuie să te ferești!
Cu toate acestea, specialista kfetele.ro, Lygia Alexandrescu a pus la punct o diectă care a dat rezultate cât se poate de serioase în rândul unor femei care doreau să se lase de fumat.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
”Prima oară am fost la doamna Lygia Alexandrescu în anul în care am născut. Doamna lector universitar dr. Lygia Alexandrescu m-a ajutat cu rabdare si sfaturi extraordinare să revin la kilogramele de dinainte să rămân gravidă: am slăbit 15 kilograme în șase luni și am căpătat mai multă energie pentru a mă ocupa de fiica mea. Șapte ani mai târziu am revenit la cabinet, însă nu pentru că mă îngrășasem, ci pentru că îmi doream să mă las de fumat și mă temeam să nu iau în greutate”, ne-a spus, în exclusivitate, E.H.
Și, spre surpriza ei, dieta care i-a fost prescrisă a fost una cât se poate de eficientă. ”Dietele prescrise m-au ajutat prin combinații de alimente care diminuau nevoia de a fuma. În 3 luni, m-am lăsat de fumat slăbind 2 kilograme”, ne-a spus E.H.
Astfel, ne-a mai spus femeia care a reușit să renunțe la fumat și să slăbească, dieta prescrisă nu a fost deloc dificilă.
Specialista kfetele.ro, Lygia Alexandrescu a dezvăluit care e alimentația viitorului
”Alimentația viitorului este dieta ecologică. Soluția stă în aliment. Un aliment integral, un aliment de sezon. Alimentele trebuie mâncate atunci când apar în mod natural. Adică, cireșele primăvara, merele toamna, nu cireșe în decembrie... Din cauză că nu mâncăm așa cum ar fi natural sunt și problemele cu care ne confruntăm acum, cele pe care le vedem cu toții, cu obezitate uriașă în rândul copiilor”, a explicat Lygia Alexandrescu, unul dintre cei mai cunoscuți nutriționiști din România. Mai mult, susține specialista, viitorul va însemna, de fapt, întoarcerea la tradițiile alimentare. Am uitat de natură, am uitat de firesc.
Uităm de relația dintre ADN-ul nostru și alimentație. Iar asta este chiar secretul unei alimentații sănătoase. În viitor se vor face teste care ne vor spune ce și la ce oră chiar trebuie să mâncăm, ce alimente ne cere, de fapt, corpul. Și ce alimente să ceară în afara celor care sunt înscrise, deja, de generații, în felul nostru de a fi, în specificul fiecăruia? Iar ceea ce e de reținut, cred eu, este că viitorul nu mai promite carne, nu mai promite lactate, nu vom mai avea de unde... Vom mânca insecte, viermi și plante perene...”, spune specialista kfetele.ro. Lector Univ. Dr. Lygia Alexandrescu.