Meda și Nicos au părăsit competiția Puterea Dragostei cu gândul că vor fi împreună pentru totdeauna, însă cei doi s-au despărțit la scurt timp.
Meda și Nicos au șocat fanii Puterea Dragostei atunci când au decis să părăsească competiția care i-a făcut faimoși. Cu gândul că vor fi împreună pentru totdeauna, porumbeii au plecat cu gândurile împăcate. Acum, cei doi s-au despărțit.
Meda și Nicos de la Puterea Dragostei s-au despărțit după ce au părăsit competiția
Pe 21 februarie, Cristina Mihaela făcea un anunț neașteptat în legătură cu doi dintre concurenții de la Puterea Dragostei. Meda și Nicos luau decizia de a plecat din competiție, cu gândul că vor fi împreună foarte mult timp. Cu toate acestea, cei doi și-au șters pozele de pe rețelele de socializare, acolo unde apăreau împreună.
„Dragi concurenți, după cum v-am obișnuit, noi am ținut cont de dorințele și cerințele voastre. Pentru prima dată, un cuplu și-a exprimat dorința de a pleca acasă pentru că dragostea lor nu mai suportă bariere. Regula acestei competiții a devenit imposibil de respectat pentru cei în cauză, petru că ei susțin că nu mai pot sta departe unul de celălalt, așa cum ne-au mărturisit chiar ei astăzi. Este vorba despre Meda și Nicos, pe care Puterea dragostei i-a adus din nou împreună. Noi am hotărât să nu stăm în calea fericirii lor și să le oferim șansa de a pleca împreună să își trăiască în România povestea lor de iubire. În această seară vor fi eliminați Meda și Nicos, indiferent de voturile voastre”, a fost mesajul transmis de Cristina Mihaela atunci când Meda și Nicos luau decizia de a pleca de la Puterea Dragostei.
Citeste si: Se anunță noi idile la Puterea Dragostei?! Cine a sărutat-o pe Maria?!
Nicos a vorbit atunci la scurt timp după eliminare, despre decizia de a pleca acasă împreună cu Meda.
„În viață avem nevoie de multe lucruri ca oameni, dar iubirea este mai presus decât orice și nu îmi va fi frică niciodată să renunț la multe lucruri pentru iubire”, spunea Nicos.