Milan, fiul lui Culiță Sterp, în vârstă de 5 ani, a ajuns pe masa de operație. Iată ce a pățit copilul.
Culiță Sterp și Daniela Iliescu au o familie fericită și se bucură de cei doi copii pe care îi au împreună. În spațiul online, aceștia au o întreagă comunitate care le este alături și cu care împărtășesc o mulțime de momente frumoase. Călătoresc, petrec clipe în familie și se sprijină în toate proiectele profesionale pe care le desfășoară. În urmă cu o zi, Daniela a postat o fotografie cu fiul ei, după ce a trecut printr-o operație și a vrut să îi anunțe pe fani că este bine.
Prin ce intervenție a trecut fiul lui Culiță Sterp
Decizia a fost luată pentru că Milan a vrut să scape definitiv de polipi. După anestezie, chiar fiul ei, din spusele Danielei, a vrut să facă o fotografie și un videoclip pentru a păstra momentul ca amintire. „Astăzi, iubitul nostru a scăpat de polipi. Acum este bine, foarte fresh, nici nu mă așteptam să fie așa de vesel la o oră după ce s-a trezit. Toată lumea l-a lăudat cât este de înțelegător și curajos. Sunt tare mândră de el. Iar de mine ce să spun, doar o mamă știe cum am fost azi. Dar eu sunt cea mai fericită din lume, pentru că totul a trecut cu bine”, a scris Daniela Iliescu.
Și Culiță Sterp a lăsat un mesaj despre fiul său, imediat cum a ajuns de la un eveniment. „Avem cel mai curajos băiat. Azi a scăpat de polipi. De acum înainte, nu o să mai sforăim noaptea, nu mai vorbim pe nas și o să putem respira mai bine. Mulțumim lui Dumnezeu că a decurs totul cu bine. Am ajuns de la cântat de dimineață și nu am putut să mă pun la somn până nu am știut că e bine” a scris Culiță Sterp pe Instagram. În urmă cu câteva săptămâni, Culiță și Daniela l-au sărbătorit pe Milan, iar aceștia au fost plecați într-o mică vacanță.