Adela Popescu a făcut un anunț pentru urmăritorii săi împreună cu băiețelul cel mic al familiei, pe care îl avea în brațe.
Blondina are o prezență activă în mediul online unde își ține fanii la curent cu evenimentele din viața ei, fie ele bune sau rele. Așa se face că, recent, a postat despre noua ei vacanță, unde va pleca însoțită de soțul și cei 3 copii ai lor.
Adela Popescu este destul de activă pe rețelele de socializare și îi place să își țină fanii la curent cu multe dintre activitățile care au loc în viața ei. De data aceasta, în dreptul imaginii din mediul online, vedeta a scris că pleacă la Roma, toată gașca.
„Nu am apucat să vă spun dar noi plecăm la Roma.
Toată gașca!”, a scris Adela Popescu, în dreptul imaginii din aeroport.
Discuția pe care au avut-o Radu Vâlcan și Adela Popescu despre al patrulea copil
Adela Popescu și Radu Vâlcan au vorbit public despre cum și-ar dori să aibă și o fetiță care să le completeze familia, care momentan este formată din 3 băieței.
Totuși, cei doi părinți au ajuns la concluzia că un al patrulea copil ar implica prea multe responsabilități în plus, cărora ar fi greu să le facă față.
Cei doi îndrăgostiți consideră că de la doi la trei copii, emoțional este cel mai ușor, deoarece deja îi știi toate etapele și nu te mai surprinde nimic. Aceștia au vorbit doar o singură dată despre cum ar fi dacă ar aduce pe lume o fetiță, iar răspunsul celor doi nu a fost unul afirmativ.
„Vai, am avut o singură discuție pe tema asta, dar a trecut repede.
Întrebarea a fost pusă așa: 'Dacă am ști sigur, 100%, că al patrulea e fetiță, ne-am băga?'. Am avut așa, trei secunde, și am zis: 'Nu!'. Și el: 'Nu, nu, uita de discuția asta'. Zic: 'Da, uităm repede'. De la doi la trei emoțional e cel mai ușor, pentru că îi știi toate etapele, nu te mai surprinde nimic, știi și cu diversificarea, nu te mai panichezi, le cam știi.
Mă refer acum din punct de vedere al organizării, din punct de vedere financiar. Adică simplul fapt că de la doi la trei obligatoriu trebuie să schimbi mașina. Nu există nicio mașină normală care să acomodeze trei copii mici, pentru că trei copii mici trebuie să aibă scaune și oricum nu pot călători singuri pe bancheta din spate și tu cu soțul la cafea în față. Îți trebuie un însoțitor, nu știu, se îneacă, vrea să-i dai o jucărie.
Se schimbă totul", a relatat Adela Popescu, în cadrul podcastului Cafea cu visuri, moderat de Oana Andoni.