„Nu mă regăsesc.” Maria Dragomiroiu a făcut declarații triste, chiar în pragul Paștelui

„Nu mă regăsesc.” Maria Dragomiroiu a făcut declarații triste, chiar în pragul Paștelui
„Nu mă regăsesc.” Maria Dragomiroiu a făcut declarații triste, chiar în pragul Paștelui

Maria Dragomiroiu este o artistă foarte cunoscută în România, fiind apreciată de oameni de toate vârstele pentru poveștile și sfaturile sale, dar mai ales pentru talentul de care a dat dovadă de-a lungul timpului.

 Cu toate acestea, în timp ce își amintea de Paștele din copilărie, Maria Dragomiroiu a dezvăluit cu tristețe că simte că se apropie de finalul carierei sale.

Citește și: Cine a fost Ileana Sărăroiu. "S-au gândit că poate i s-a pus ceva în băutură, că moartea nu a fost un accident."

Maria Dragomiroiu a făcut declarații triste, chiar în pragul Paștelui

Maria Dragomiroiu, în vârstă de 67 de ani, este foarte atașată de amintirile din copilărie și își aduce mereu aminte cu drag de momentele petrecute alături de familia sa. În special, sărbătoarea Paștelui îi aduce aminte de acele vremuri frumoase și pline de bucurie.

În cadrul unei emisiuni, artista a vorbit despre faptul că în fiecare an, cu ocazia Învierii Domnului, se încarcă cu energie și echilibru.

Este Vinerea Mare, este o zi de suflet înainte Sfintelor Paști, în care se merge la cimitir și se jelesc morții. Așa știu eu de când era la țară și mergeam cu mama.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Așa mă apucă niște emoții, pentru că retrăiesc momentele de atunci.

Pregătirile pentru Paște arată ca la orice român. Românul este iubitor de tradiție. Aceste sărbători ne încarcă sufletește, ne ajută să mai mergem încă un an. Credința este singura care ne mai poate aduce într-un fel de echilibru”, a dezvăluit Maria Dragomiroiu.

Ce făcea artista în Vinerea Mare, în urmă cu mai mult timp

Acum, Maria Dragomiroiu își petrece Paștele alături de familie și de nepoți, creând noi amintiri frumoase în cadrul acestei sărbători.

Însă, când era copil, Paștele avea un miros specific, amestec de fum de la arderea gunoaielor, de flori proaspăt înflorite și de gogoși proaspete.

„Au venit toți nepoții, cei patru nepoți ai mei. Am încondeiat ouăle. Când eram mică, la țară, strângeam bojii. Sunt niște plante din care rămâne partea asta lemnoasă, care se usucă. Joia mare se face curat prin curte, prin grădină, se văruiesc pomii.

Toată lumea strânge buruienile uscate și face foc mare. Miroase a proaspăt. Viața o ia de la capăt și mai avem speranță. Iar după ce am făcut curat, mămica mea făcea gogoși. Într-un lighean făcea gogoși mari și simple. Și chema toți copiii din sat. Și mâncăm din alea și mai mare bunătate nu exista. Mergem la denie. Iar astăzi, când este Vinerea Mare, când se lasă seara, mergeam cu mămica mea la Biserică și lângă fiecare cruce, era câte o persoană care îi jelea pe cei plecați departe.
Era un cor, se crea o atmosferă apăsătoare”,
 a amintit Maria Dragomiroiu.

 Maria Dragomiroiu a făcut declarații triste, chiar în pragul Paștelui
Maria Dragomiroiu a făcut declarații triste, chiar în pragul Paștelui[Sursa foto: Facebook]

Maria Dragomiroiu simte că se apropie de finalul carierei

De-a lungul timpului s-a discutat despre modul în care Maria Dragomiroiu a interacționat cu artiștii tineri, cum ar fi Vlăduța Lupău sau Bogdan de la Ploiești. Cu toate acestea, artista a reușit să se adapteze cu succes tendințelor actuale și chiar a devenit populară pe platforma TikTok.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Cu toate acestea, interpreta de muzică populară a dezvăluit că se simte mai puțin prezentă pe scena muzicii românești de astăzi.

„Eu sunt mai spre finalul carierei mele. Și sunt fericită că am prins… Nu din punctul meu de vedere, dar acum se cere altceva, în care eu nu mă regăsesc. Cine mă vrea pentru ceea ce reprezint eu, cu mare drag voi spune ‘prezent’. Pentru că artistul nu iese la pensie niciodată. El cântă cât îi este Dumnezeu lăsat”, a afirmat, cu dezamăgire în glas, Maria Dragomiroiu.

 Maria Dragomiroiu a făcut declarații triste, chiar în pragul Paștelui
Maria Dragomiroiu a făcut declarații triste, chiar în pragul Paștelui[Sursa foto: Facebook]

Citește și: ,,Mincinoasă, răutăcioasă și invidioasă”. Maria Dragomiroiu revine cu declarații arzătoare la adresa Elenei Merișoreanu



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Vestea momentului despre pensiile speciale din România! Acestea se vor recalcula

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies