De aproape un an, Carmen de la Sălciua trăiește o frumoasă poveste de dragoste, alături de Marian Corcheș. Cei doi și-au făcut planuri mărețe împreună, deoarece se declară foarte îndrăgostiți. Chiar dacă sunt foarte entuziasmați de această perioadă, Carmen a fost nevoită să amâne marele eveniment.
În cadrul unui emisiuni, artista a explicat de ce a recurs la decizia de nu a organiza nunta acum.
Carmen și Marian au pus pe pauză nunta lor
Ce se întâmplă cu nunta lui Carmen
Citeste si: „Îți vine să te dai cu capul de pereți” Pavel Bartoș, declarații despre căsnicia sa cu Anca Bartoș
Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de la noi din țară. De aceea, vedeta este foarte ocupată, fiind chemată să performeze, în multe locuri. În această perioadă, Carmen a participat la numeroase evenimente, iar acum, se simte obosită și extenuată. De ceva timp, are succes și pe plan sentimental, deorece formează un cuplu fericit cu Marian. Cei doi au hotărât că vor să organizeze nunta, dar din păcate, le este imposibil să se bucure de acest eveniment, anul acesta. Carmen și iubitul ei au încă incertitudini cu privire la acest subiect. Cu toate că artista a declarat că acum au alte treburi de rezolvat și că probabil nunta va fi la anul, nu este nimic sigur în acest sens.
Ce a declarat Carmen de la Sălciua, despre amânarea nunții
Ce se întâmplă în viața lui Carmen
Citeste si: Se majorează pensiile. Ce a anunțat Ministrul Muncii
Cu toate că este entuziasmată de eveniment, Carmen a mărturisit că în prezent, nu are timp să organizeze nunta. De asemenea, artista a precizat că această perioadă aglomerată pe care o traversează, a făcut ca și timpul lor liber să fie acaparat. Chiar dacă vedeta își dorește să organizeze nunta la anul, decizia nu este una stabilită în totalitate.
Carmen și Marian
Citeste si: Rețetă de Sutlac turcesc dulce și aromat
„Suntem bine, suntem cu foarte multă treabă și cu pensiunea și cu evenimentele și obosiți pentru că am avut destul de multe evenimente. Nu prea avem timp pentru noi. Nunta probabil la anul. Nu mai reușim anul acesta. Într-un an avem timp, dar nu anul acesta. Probabil anul viitor’’, a declarat Carmen de la Sălciua.
Carmen de la Sălciua este foarte fericită alături de partenerul ei de viață. Cântăreața este activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii ei, multe detalii din viața ei. Ultima postare cu Marian este una în care se sărută, în timp ce se aflau în vacanță. Carmen a adăugat la fotografie, un mesaj emoționant.
„Sufletele noastre se țin in brate in fiecare zi”, a scris vedeta.