Află din rândurile următoare care este rețeta de rulouri din piept de pui cu brânză a Nicoletei Voica.
Nicoleta Voica este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu urmăritorii săi din mediul online rețetele sale pe care le pregătește pentru familie. Recent, interpreta de muzică populară a pregătit rulouri din piept de pui cu brânză și a filmat întregul proces.
Rețeta de rulouri din piept de pui cu brânză a Nicoletei Voica
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Ingrediente:
- 3 bucăți de piept de pui;
- 3 ouă;
- cremă de brânză cu verdeață;
- cașcaval ras;
- o ceapă mare;
- un ardei roșu;
- 350 g de smântână;
- cartofi;
- rozmarin;
- piper negru;
- frunze de pătrunjel.
Mod de preparare:
„ Astăzi pregătim rulouri din piept de pui umplute cu brânză, pe pat de cartofi la cuptor. O rețetă simplă și sănătoasă și mai ales gustoasă. Am pregătit 3 bucăți de piept de pui, pe care le-am tăiat prima dată în două, ca să nu fie prea gros și apoi tot în două, ca să fie bucățele mai mărunte. Ceapa tăiată julien. Am tocat cubulețe un ardei roșu. Mi-am pregătit cartofii, pe care i-am tăiat rotunzi și nu foarte groși .”, a spus Nicoleta Voica pe Facebook.
Ulterior, interpreta de muzică populară a filmat întreg procesul. Prima dată, Nicoleta Voica a presărat condimente pe pieptul de pui, iar apoi l-a uns cu cremă de brânză. Apoi, a pus cașcaval ras și l-a modelat ca pe un rulou.
În tavă a pus cartofii, peste care a presărat condimente și peste cartofi a pus rulourile din piept de pui umplute cu cremă de brânză și cașcaval ras. Ulterior, interpreta de muzică populară a bătut cele trei ouă cu condimente, cașcaval ras și smântâna de gătit. Deasupra rulourilor din piept de pui, Nicoleta Voica a pus ceapa tăiată și cubulețele de ardei roșu. Peste a turnat amestecul din ouă, smântână de gătit și cașcaval ras.