Pe ce mână se pune inelul de logodnă

pe ce mana se pune inelul de logodna
Pe ce mana se pune inelul de logodna

Logodna reprezintă primul pas către o viață eternă alături de partenerul nostru. Însă știați care este motivul pentru care se poartă doar pe un anumit deget?

Aflați din rândurile următoare ce semnifică mai exact logodna, dar și care este mâna pe care se pune celebrul inel de logodnă. În plus, descoperiți și care este degetul pe care se pune acesta, dar și explicația specialiștilor cu privire la acest aspect.

 

Ce semnifică logodna

Logodna reprezintă promisiunea a două persoane care aleg să fie unul pentru altul, în viitor și care urmează să se căsătorească. În anumite regiuni ale țarii, logodna este considerată ca fiind jumătate din cununie, așa cum este și în cazul celor din Bucovina.

În trecut, petrecerile de logodnă erau obligatorii, însă în prezent, acestea sunt adesea trecute cu vederea de către viitorii miri, din diverse motive, dar și că se ține cont de faptul că nunțile din zilele noastre integrează dorința mirilor de a petrecere timpul alături de cei dragi, în timpul unei mari petreceri. Chiar și preoții sunt cei care țin slujba de logodnă, înainte de cea religioasă.

Citeste si: Cine este Monica Bîrlădeanu. „Toate lucrurile astea îţi dau un complex extraordinar”

 

Pe ce mână se pune inelul de logodnă

Inelul de logodnă se poartă în momentul în care există deja o logodnă între două persoane și urmează nunta acestora.  În ceea ce privește mâna pe care se poartă inelul de logodnă, chiar și în prezent există păreri împărțite.

Anumite persoane susțin faptul că inelul de logodnă se poate pe mâna dreaptă, în timp ce alte persoane susțin opusul, și anume faptul că inelul de logodnă se poartă pe mâna stângă. Cu toate acestea, în zilele noastre, inelul de logodnă se regăsește pe mâna stângă.

Citeste si: Cine este Codruța Filip. „Ne dorim copil foarte mult”

 

Pe ce deget se pune inelul de logodnă

Așa cum am precizat anterior, inelul de logodnă reprezintă simbolul iubirii și al angajamentului între cele două persoane care au ales să facă acest pas. Prin urmare, persoana care s-a logodit și urmează să se căsătorească, poartă inelul de logodnă dăruit de partenerul său.

Se spune că inelul de logodnă trebuie să fie purtat în permanență pe deget, la fel ca în cazul verighetei. În plus, odată pusă pe deget, verigheta nu trebuie dată jos, decât în cazuri extreme. Există anumite culturi, în care atât bărbatul cât și femeia poartă inele asemănătoare.

În ceea ce privește purtarea inelului de logodnă, acest aspect este important atât atunci când vine vorba despre mâna pe care este purtat cât și de deget. Prin urmare, inelul de logodnă se poartă pe degetul inelar, al mâinii stângi.

Acest obicei datează neschimbat de-a lungul secolelor, iar explicația este destul de simplă. Se spune că degetul inelar conține o venă care duce la inimă, denumită „Vena Amoris”, care se traduce „vena dragostei”. Prin urmare, inelul de logodnă se poartă întotdeauna pe mâna stângă.

Citește și: EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine” - wowbiz.ro

Citește și: A ACCEPTAT EXTRĂDAREA, iar acum urmează întorcerea în România. Când va fi adus Vlad Bălțățeanu în țară și ce se va întâmpla imediat după ce ajunge ÎN FAȚA AUTORITĂȚILOR - radioimpuls.ro

Citeste si: 30 citate despre relații și iubire

 

Povestea inelului de logodnă

„Inelul de logodnă își are originea în Egiptul Antic, când femeile purtau inele de os și fildeș. De asemenea, românii ofereau iubitelor lor inele de logodnă, care conțineau o cheie mică. Se credea că această cheie simbolică protejează și are grijă de inima soțului.

Prima utilizare documentară a unui inel cu diamant, care să simbolizeze logodna, a fost a Arhiducelui Maximilian al Austriei în curtea imperială a Vienei în 1477, la legământul lui cu Mary de Burgundy. Acest lucru i-a încurajat pe cei din înalta sferă a societății să le ofere inele de logodnă iubitelor lor.

În anul 1870, în Africa, au fost descoperite mine cu diamante. Datorită creșterii producției de diamante, cei mai săraci au ajuns să își permită și ei să cumpere inele de logodnă. Cu toate acestea, inele de logodnă cu diamante au rămas, pentru mult timp, simboluri care aparțineau doar celor din înalta societate, nobililor și aristocraților.”, explică specialiștii în domeniu.

Citeste si: Galerie foto. Cum arată soția lui George Buhnici, Lorena, în costum de baie



Citește și:

Cine este Codruța Filip Sanfira. „Ne dorim copil foarte mult”

„Iertați-mă, doamnelor” George Buhnici și-a cerut scuze pentru jignirile pe care le-a făcut

Ce nu știai despre ambasadoarea SUA care s-a lăudat că statul ei poate răsturna guverne

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

A ACCEPTAT EXTRĂDAREA, iar acum urmează întorcerea în România. Când va fi adus Vlad Bălțățeanu în țară și ce se va întâmpla imediat după ce ajunge ÎN FAȚA AUTORITĂȚILOR

Cine este Talya Celebi, frumoasa actriță care o interpretează pe Hancer în serialul „În spatele vălului” difuzat la Kanal D2: „Stă dreaptă în fața vieții și că își urmează principiile cu demnitate indiferent de circumstanțe”

Horoscop luni, 5 octombrie 2026: Zodia care iese din zona de confort și reușește să facă anumite lucruri la care nici nu visa până acum

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro