Prințul Harry și Meghan Markle, mesaj de adio: „S-ar putea să nu ne mai vedeți”

Prințul Harry și Meghan Markle, mesaj de adio: „S-ar putea să nu ne mai vedeți”
Prințul Harry și Meghan Markle, mesaj de adio: „S-ar putea să nu ne mai vedeți”

Cei doi au reușit să îi impresioneze pe fanii Familiei Regale. Ce au transmis aceștia în urmă cu puțin timp pe contul lor de socializare.

Astăzi este ultima zi în care Prințul Harry și ducesa Meghan Markle își mai folosesc titlurile regale. De mâine, cei doi renunță la toate prerogativele în calitate de membri seniori ai Familiei Regale britanice, iar Meghan și Harry au transmis un mesaj emoționant.

În plină pandemie de coronavirus, Meghan și fiul cel mic al prințesei Diana au transmis un ultim mesaj pe contul lor de Instagram, care a strâns mai bine de 11 milioane de abonați, chiar înainte de retragerea oficială.

„Mulţumim acestei comunităţi – pentru sprijin, inspiraţie şi pentru dorinţa comună de a face bine în lume…Deşi s-ar putea să nu ne mai vedeţi atât de des, munca noastră va continua. Abia aşteptăm să ne revedem curând. Aţi fost minunaţi. Până atunci, vă rugăm aveţi grijă de voi şi unul de altul”, au scris cei doi, care nu au mai folosit de titlurile regale, ci doar de prenumele lor.

Citeste si: Meghan Markle, scandal cu Prințul Harry din cauza Prințului Charles

În urmă cu câteva săptămâni, Meghan și Harry au revenit din Canada și au petrecut câteva zile cu membrii familiei regale și au fost prezenți și la câteva evenimente.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Despărțirea de Familia Regală a lăsat urme adânci în inima celor care i-au urmărit zi de zi pe Harry și pe Meghan cum și-au întemeiat familia.

Regina Elisabeta, extrem de afectată de această despărțire

Prințul Harry și Meghan Markle, mesaj de adio: „S-ar putea să nu ne mai vedeți”
Prințul Harry și Meghan Markle, mesaj de adio: „S-ar putea să nu ne mai vedeți”

Potrivit unor surse, Regina Elisabeta nu a fost deloc mulțumită și fericită de decizia nepotului favorit și nu a vrut deloc să vorbească despre acest subiect.

În plus, regina Elisabeta și-aa dorit ca toate procedurile de ieșire a celor doi din Casa Regală să aibă loc cât mai repede și să nu se mai vorbească în preajma sa despre acest subiect, iar apropiații au fost chiar îngrijorați de atitudinea sa.

Citeste si: Prințul Charles a fost testat pozitiv cu coronavirus COVID-19! Cum se simte urmașul la tronul Marii Britanii?

În plus, Palatul Buckingham le-a dat o mare lovitură lui Harry și lui Meghan, atunci când le-a interzis să folosească termenul „royal” în brandul lor, așa că cei doi nu se vor mai putea folosi nici de contul de Instagram.

foto: Hepta.ro



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

Prințesa Teresa a Spaniei a fost răpusă de coronavirus. Doliu la Casa Regală

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Teodora, acuzații dure la adresa lui Criss! „Erai numai cu Robi!” Iată cum a reacționat concurenta și ce replici acide a lansat către rivala sa

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies