Mădălina Apostol s-a retras din viața de pe micile ecrane și de pe rețelele de socializare. În trecut, vedeta a dezvăluit ce probleme au existat între ea și tatăl copiilor ei.
Mădălina Apostol era mamă a trei copii, iar în ultimii ani s-a retras din viața publică și din lumina reflectoarelor. S-a împărțit între America și România, chiar dacă ar fi vrut să se mute din țară. În 2021, în cadrul unui interviu pentru spynews.ro, Mădălina Apostol declara că ar fi vrut să plece în America, însă tatăl copiilor ei nu era de acord ca ei să plece din țară și nu a vrut să îi ofere semnătura, aceștia fiind minori la acea vreme.
Nick Rădoi ar fi vrut ca Mădălina și copiii ei să se mute în America
Relația dintre Nick Rădoi și Mădălina Apostol a fost cu suișuri și coborâșuri, însă mereu au găsit puterea de a merge mai departe. Atunci când milionarul a primit vești dureroase despre starea lui de sănătate, Mădălina a fost cea care l-a sprijinit. Tot în 2021, în cadrul interviului pentru sursa citată anterior, Mădălina a vorbit despre faptul că Nick și-ar fi dorit ca ea și copiii ei să se stabilească în America.
La acea vreme, Nick Rădoi i-ar fi pus o condiție pe care ea nu a acceptat-o. „Condiția lui a fost că dacă ne căsătorim, eu nu mai vin în România decât foarte rar, iar eu nu am acceptat(...) Dacă ar fi fost această soluție, nu mai eram în România (n.r. să își poată lua copiii în America)”, mai spunea Mădălina Apostol, la acel moment.