Apar probleme în relația Alexandrei Stan cu producătorul de muzică Alex Parker? Cei doi au dat primele semne că nu mai formează un cuplu
Alexandra Stan se află în fruntea listei celor mai cunoscute artiste de la noi din țară și nu numai. Cântăreața a reușit să ajungă pe culmile succesului cu piesele pe care le lansează, iar acum se bucură de faimă la nivel internațional, dar și de milioane de vizualizări. Dacă pe plan profesional toate merg ca pe roate, artista nu se poate lăuda cu același lucru și pe cel personal, dat fiind faptul că în urmă cu doar câteva luni a trecut printr-un divorț.
Citeste si: Alexandra Stan, noi dezvăluiri despre motivul pentru care a divorțat de Emanuel Necatu
Artista nu a stat prea mult timp pe tușă, astfel că la sfârșitul anului trecut se afișa deja cu noul ei iubit, Alex Parker, un cunoscut producător din industria muzicală.
Recent, atât Alexandra Stan cât și Alex Parker și-au șters de pe conturile de socializare toate fotografiile în care apăreau împreună, semn că lucrurile nu mai merg atât de bine între ei și poate chiar s-a ajuns la despărțire.
Discreți de fel când vine vorba despre viețile lor personale, cei doi artiști nu au oferit până la acest moment declarații în ceea ce privește posibila ruptură dintre ei.Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Alex Parker a avut o relație cu fosta iubită a lui Selly
Alex Parker nu este pentru prima oară într-o relație cu o persoană publică! În urmă cu mai mulți ani, tânărul de 28 de ani își făcea apariția pe rețelele de socializare alături de vloggerița Magda Roșian, cunoscută de publicul larg sub numele de Magdyz. Tânăra a fost, înainte de Alex, într-o relație cu Selly, cel care acum trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Smaranda Știrbu.
Despre relația cu fosta iubită a lui Selly, Alex Parker a recunoscut că el a fost cel curtat pentru prima oară: „E o regulă nescrisă să răspunzi după trei zile! În momentul în care răspunzi imediat o să perceapă că ești disperat. Așa creezi un suspans!”, a spus el despre prima interacțiune cu Magda.
Citește și: Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere- stirilekanald.ro