5 idei despre cum să faci bani ca adolescent pe timpul verii

5 idei despre cum să faci bani ca adolescent pe timpul verii
5 idei despre cum să faci bani ca adolescent pe timpul verii

Vacanţă de vară vine cu mult timp liber, timp pe care adolescenţii îl pot folosi în avantajul lor financiar.

Pe lângă relaxare şi efectuarea activităţilor care le aduce plăcere (ieşitul în oraş cu prietenii, sesiuni prelungite de gaming, vizite la piscină, la munte sau la mare), ei îşi pot spori veniturile, astfel încât să-şi câştige, usor-usor, independenţa financiară şi să nu mai fie nevoiţi să ceară bani de la părinţi pentru lucrurile pe care şi le doresc.

În ziua de astăzi este uşor să afli cum să faci bani ca şi copil! Pot fi găsite joburi care nu necesită un efort foarte mare, nici măcar timp foarte mult, câteva ore pe zi fiind suficiente.

Iată câteva idei din care se pot inspira adolescenţii romani pentru suplimentarea veniturilor în timpul vacantelor, mai ales a celei de vară:

Tester de jocuri video

Pentru copiii şi adolescenţii pasionaţi de gaming, acest job va fi cu siguranţă unul ideal, mai ales pe timpul verii, când timp este din belşug. Companiile mari din acest domeniu sunt interesate de persoane care să le testeze jocurile şi să contribuie la rezolvarea tuturor erorilor înainte de lansarea pe piaţă. Va fi nevoie de un echipament adecvat, care să poată permite studierea amănunţită a jocului, iar la finalul săptămânii, de regulă, se va transmite o evidenţă a problemelor întâmpinate. În privinţa oportunităţilor online de obţinere a banilor, se pot obţine mai multe detalii pe financer.com!

Îngrijitor de animale

În multe filme americane, copiii sau chiar adulţii au un job care este şi plăcut, dar şi destul de bine plătit: pet sitter, fiind de notorietate acele imagini în care sunt plimbaţi mai mulţi câini deodată prin parcuri. Şi în România se poate practica acest job, care, mai ales pentru adolescenţii care au o slăbiciune pentru animalele de companie, poate fi o activitate relaxantă. Alte idei de activităţi asemănătoare, cu mai multe detalii, aici!

Activităţi casnice

Fiecare adolescent are şi drepturi, dar şi obligaţii într-o familie. Astfel, el trebuie să-şi ajute părinţii la câteva dintre activităţile din gospodărie (curăţenie, spălatul vaselor, duşul gunoiului etc.). Însă pot fi şi unele sarcini pentru care adolescenţii pot fi plătiţi de către părinţi să le efectueze (tunsul ierbii, îngrijirea plantelor din solarii, curăţatul covoarelor etc.). În acest fel, ei vor fi ajutaţi să înveţe noţiuni elementare de educaţie financiară, făcând legătura dintre muncă şi venituri, ceea ce-i va ajuta pentru toată viaţa.

Vânzarea cu amănuntul

Orice adolescent are, cu siguranţă, în camera sa, în garaj sau în dressing lucruri de care se poate debarasa cu uşurinţă: CD-uri, jucării rămase din copilărie, dar în stare bună, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi diverse alte obiecte pe care le poate vinde pe internet sau printre cunoscuţi pentru a-şi suplimenta veniturile.

Babysitting

Adolescenţilor le place, de regulă, să-şi petreacă timpul în compania bebeluşilor sau a copiilor mai mari. Aşa că pot transforma asta într-o sursă de venit pe timpul verii. Pentru a face acest lucru, este nevoie de câteva cursuri de instruire şi de prim ajutor, cum ar fi cele puse la dispoziţie de Crucea Rosie din România.

 

Sursa poza: https://unsplash.com/photos/-8a5eJ1-mmQ



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Gabriela Cristea, despre situațiile din trafic. Ce a pățit prezentatoarea TV în timp ce își ducea fetele la școală. “Copiii sunt cei care trebuie să plătească”

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”

Cheloo de la Paraziții, antreprenor de succes! Cum a încasat aproape 1 milion de euro din afaceri

Sfatul zilei din 22 septembrie 2024. O zodie se ocupă de o planificare atentă a resurselor

Moldo și Rebecca, apropieri la piscina din „Casa iubirii”! Cum a reacționat Antoni la imaginile cu cei doi concurenți

Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare


Cookies