Femeile din România vor lua salarii mai mari cu până la 50%! Măsura se aplică din luna martie

Femeile din România vor lua salarii mai mari cu până la 50%! Măsura se aplică din luna martie
Femeile din România vor lua salarii mai mari cu până la 50%! Măsura se aplică din luna martie

Se anunță o majorare de salarii cu până la 50%, pentru angajații din cadrul Direcțiilor pentru Agricultură Județene și a Municipiului București, subordonate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Salariile românilor urmează să crească pentru angajații din Ministerul Agriculturii, iar cel mai mult au primit salariații care lucrează cu fonduri comunitare. Așadar, conform prevederilor art. 17 din Legea- cadru nr. 153/2017, modificat prin O.U.G. nr. 168/2022, menționează faptul că „personalul prevăzut la art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul din structurile cu rol de organisme intermediare pentru programele operaționale, pe durata desfășurării activității în acest domeniu, beneficiază de o majorare a salariului de bază cu până la 50%”,

scrie în precizările transmise Puterea de către MADR.

Când se va aplica majorarea pentru salariate

Citește și: Femeile din România care se pot pensiona mai devreme! Ce condiții trebuie să îndeplinească

Femeile din România care vor lua salarii mai mari cu până la 50%[Sursa foto: freepik]

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Femeile din România vor beneficia de salarii mai mari cu până la 50%

De asemenea, Ministerul Agriculturii arată că, potrivit respectivelor prevederi din art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022, au fost mărite salariile și pentru alte categorii de salariați din România, după cum urmează:

„Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/ salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care are parte personalul plătit din fonduri publice crește cu

10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăși valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
Mai mult decât atât, anterior respectivelor creșteri de salarii, începând cu luna august 2022, conform prevederilor art. I din Ordonanța de urgență nr.115 din 26 august 2022, cuantumul brut al salariului de bază începând cu luna august 2022 a crescut cu ¼ din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.
153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2021/ anul 2022 (pentru personalul nou-încadrat, numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, personalul promovat în funcții sau grade/trepte profesionale și personalul care avansează în gradația de vechime în muncă în perioada ianuarie – iulie 2022). Numărul posturilor ocupate în cadrul Direcțiilor pentru Agricultură Județene și a Municipiului București la data de 31 ianuarie a fost de nu mai mult, nu mai puțin de 1.084
persoane.

De asemenea, la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – aparat propriu și Instituții subordonate, la finele lunii ianuarie au fost înregistrați 12.709 de oameni.”

Citește și: Zodia care minte cel mai mult. Află care nativ este maestru al manipulării- kanald.ro

Citește și: Atenție! Cum va fi vremea în decembrie 2024, ianuarie și februarie 2025- stirilekanald.ro

Citește și: Veste bună pentru pensionare! Cine poate cumula pensia cu salariul sau alte venituri

Femeile din România care vor lua salarii mai mari cu până la 50%[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Regim alimentar ulcer gastric + rețete simple

Veste bună pentru pensionare! Cine poate cumula pensia cu salariul sau alte venituri

”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO

Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță

Ionel Ganea, fostul atacant al naționalei României, cercetat de polițiști după ce a bătut un vecin. Motivul scandalului

Rețeta de tartă cu cremă de migdale și pere a Gabrielei Cristea: „O să fie o nebunie, credeți-mă pe cuvânt.”

Gagea, pus la zid de Alexandra după schimbul de replici cu Julia. Ce a avut bruneta să-i reproșeze: „Poți, te rog, pe viitor să...”

Orașul din România care i-a impresionat pe britanici! „Mica Vienă” i-a cucerit pe străini cu prețurile mici și peisajele de basm


Cookies