Cristina Șișcanu a postat o fotografie cu ea în costum de baie, după ce a auzit declarațiile pe care le-a făcut George Buhnici. Ea se afla în vacanță cu familia, iar în semn de revoltă față de afirmațiile făcute de vlogger-ul de tehnologie, a postat o poză.
George Buhnici a făcut mai multe comentarii care au instigat spre misonigism și discriminare, iar foarte multe persoane au simțit nevoia de a-i da o replică, pentru că ceea ce a spus el a inferiorizat multe femei, iar internauții nu au putut să se abțină.
În momentul de față, George Buhnici este un subiect foarte controversat, iar oamenii simt nevoia să își manifesteze furia și revoltă pe care o au în prezent pentru vlogger-ul de tehnologie.
Cum și-a manifestat Cristina Șișcanu furia
George Buhnici a fost blamat de numeroase persoane publice din România și nu numai. Se pare că nici Cristina Șișcanu nu s-a putut abține și i-a dat replica.
Cristina Șișcanu era așezată de un șezlong și a ales să își arate corpul, exact așa cum este el. Vedeta nu merge la sală, dar se simte bine în pielea ei și nu a stat prea mult timp pe gânduri până în momentul în care a făcut publică fotografia cu ea.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Pe lângă fotografia pe care a postat-o, Cristina Șișcanu a lăsat și un mesaj pentru George Buhnici, chiar în dreptul ei:,, Să se oripileze Buhnici!, a fost mesajul pe care l-a trimis vedeta.
Ce a declarat George Buhnici despre femeile care vin la plajă
George Buhnici a spus, într-un interviu, că nu și-ar dori să vină la mare și să vadă piele cu vergeturi, iar din punctul lui de vedere, dacă femeil ar investi mai mulți bani în sală, toată lumea ar fine mai bine. Vlogger-ul de tehnologie a încurajat pe toată lumea să facă sală.
„ Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu aș vrea să mi se interpreteze. Suntem la festival, putem să dăm vina pe orice (…). Bă, dar serios, mai mergeți pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine.
Citeste si: George Buhnici a fost arestat în Bulgaria. Cine l-a ajutat să fie eliberat